Acasă55Vrancea: Premierul Orban, întâmpinat de peste 200 de membri PSD la o...

Vrancea: Premierul Orban, întâmpinat de peste 200 de membri PSD la o întâlnire cu echipa de campanie a PNL Panciu

Premierul Ludovic Orban, prezent, joi, într-o vizită în oraşul Panciu, unde a avut o întâlnire cu echipa de campanie a PNL, a fost întâmpinat de un grup de aproximativ 200 de membri şi simpatizanţi PSD care l-au aplaudat, în mod ironic, atunci când acesta a coborât din maşină. Şeful Executivului a declarat că speră în victoria la alegerile locale de pe 27 septembrie a candidatului PNL la funcţia de primar al oraşului Panciu, Nicolai Mărăscu. Deşi în programul iniţial al vizitei erau prevăzute o serie de declaraţii de presă, prim-ministrul nu a mai susţinut astfel de declaraţii la Panciu. Ludovic Orban efectuează, joi, o vizită în judeţul Vrancea. După participarea la întâlnirea cu echipa de campanie PNL din Panciu, premierul s-a deplasat la Ţifeşti, unde participă la la deschiderea unei baze sportive. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks