Acasă93Vrancea: Prezenţa urşilor - semnalată în tot mai multe zone în judeţ,...

Vrancea: Prezenţa urşilor – semnalată în tot mai multe zone în judeţ, chiar şi pe străzile oraşului Panciu

Prezenţa urşilor a fost semnalată din nou, miercuri seara, în comuna Soveja, dar în ultimele zile din ce în ce mai mulţi urşi au fost semnalaţi în apropierea unor gospodării, nu doar din zona montană, aceştia ajungând chiar şi pe străzile oraşului Panciu, aşa cum s-a întâmplat în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

‘Miercuri, în jurul orei 17,00, ISU Vrancea a emis un mesaj prin sistemul Ro-Alert pentru avertizarea populaţiei privind prezenţa unui urs într-o gospodărie din satul Rucăreni, comuna Soveja. Noaptea trecută, în urma primirii unor apeluri la numărul unic de urgenţă 11, ISU Vrancea a emis mesaje de avertizare a populaţiei prin sistemul de avertizare Ro-Alert privind prezenţa urşilor în jurul orei 23,00 în comuna Jitia, respectiv în jurul orei 02,00 pe o stradă din oraşul Panciu. De asemenea, ISU Vrancea a mai emis patru mesaje de avertizare a populaţiei privind prezenţa urşilor în apropierea gospodăriilor populaţiei în comunele Soveja şi Vintilesca’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Florin Olaru.

Potrivit directorului Direcţiei Silvice Vrancea, Victor Dumitru, acţiunile autorităţilor de îndepărtare a urşilor din preajma localităţilor din ultimele zile nu şi-au dovedit eficienţa.

‘Direcţia Silvică Vrancea, împreună cu autorităţile locale, respectiv primăriile din zonă, au întreprins aproape zilnic acţiuni de îndepărtare, de gonire a urşilor. Deocamdată, doar aceste mijloace legale le avem la îndemână şi, împreună cu poliţia, cu jandarmeria, cu reprezentanţii autorităţii locale şi personalul silvic care administrează fondurile de vânătoare, am desfăşurat aceste acţiuni, care, deocamdată nu şi-au dovedit eficienţa’, a declarat Victor Dumitru.

Acesta susţine că efectivele de urs la acest moment sunt de cinci ori mai mari decât valorile optime.

‘Efectivele de urs la nivel naţional pentru anul 2020 sunt de aproximativ cinci ori mai mare decât efectivele optime. La fel stau lucrurile şi în Vrancea. Problema urşilor este mai veche, încă de acum 20 de ani efectivele fiind mai mari decât cele optime. Efectivele acestea trebuie controlate cumva, pentru că se creează şi dezechilibre în natură. Prezenţa ursului într-un fond de vânătoare elimină mistreţul, cerbul, animale pe care le domină şi le îndepărtează’, a spus Dumitru.

Şeful Direcţiei Silvice susţine că, deşi relocarea urşilor într-un alt areal ar fi cea mai bună metodă pentru a-i descuraja, din cauza numărului mare de exemplare nu prea mai există zone disponibile în ţara noastră unde aceştia să poată să fie relocaţi.

Urşii care ajung din ce în ce mai des în localităţi produc numeroase pagube materiale, de la distrugerea unor coteţe sau stupine la omorârea unor animale domestice, în unele situaţii punând în pericol viaţa oamenilor. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks