Rata de infectare cu noul coronavirus la nivelul judeţului Vrancea este în creştere în ultimele zile, ajungând, joi, la 1,33 de cazuri de îmbolnăvire la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
Două localităţi din Vrancea, Măicăneşti şi Răstoaca, au atins 4,54 şi respectiv 3,84 de cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, iar nouă localităţi au raportat mai mult de două cazuri la mia de locuitori, inclusiv municipiul Focşani, unde rata de infectare la 14 zile a ajuns la 2,34 şi este în creştere.
În acelaşi timp, în alte 18 comune din Vrancea nu s-a înregistrat niciun caz de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile.
În ultimele 24 de ore, în Vrancea, au fost depistate pozitive la testarea Real-Time PCR 43 de persoane, numărul celor depistaţi pozitiv de la începutul pandemiei şi până în prezent ajungând la 9.135 de persoane, din 49.425 de teste efectuate de DSP. Dintre acestea, 8.176 de persoane s-au vindecat, iar 368 au decedat, în ultimele 24 de ore fiind confirmare două decese ca urmare a contaminării cu noul coronavirus.
DSP Vrancea recomandă în continuare cetăţenilor să adopte o atitudine responsabilă, să respecte distanţarea socială, limitând la maxim orice contact direct cu alte persoane, să respecte normele de igienă şi să se vaccineze.
Până în prezent, în centrele de vaccinare din Vrancea au fost folosite 39.824 de doze, dintre care 32.883 doze de vaccin Pfizer BioNTech, 4.020 – Moderna şi 2.921 doze de la AstraZeneca.