AcasăStiri generaleVrancea: SJU Focşani a mărit capacitatea de primire a pacienţilor cu COVID-19

Vrancea: SJU Focşani a mărit capacitatea de primire a pacienţilor cu COVID-19

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) ‘Sf. Pantelimon’ Focşani a mărit în aceste zile capacitatea de primire a pacienţilor cu COVID-19, suplimentând numărul de paturi sau înfiinţând sectoare dedicate special copiilor, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale.

‘Având în vedere numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2, unitatea medicală a luat o serie de măsuri. Astfel, a fost înfiinţat un sector COVID cu 18 paturi la Pneumologie, în timp ce secţia de Boli Infecţioase primeşte doar pacienţi COVID-19. De asemenea, a crescut capacitatea de paturi la ATI pentru pacienţii confirmaţi COVID la 11 şi, având în vedere numărul tot mai mare de copii infectaţi, a fost înfiinţat un sector COVID-19 cu zece paturi la etajul trei al clădirii centrale destinat exclusiv copiilor’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SJU Focşani, Alina Cosma.

În prezent, SJU Focşani are o capacitate de aproape 90 de paturi destinate pacienţilor COVID-19, care ar putea suplimentate cu alte circa 30 de paturi, în funcţie de evoluţia cazurilor.

În Vrancea, au fost raportate, marţi, 372 de persoane infectate cu noul coronavirus, cu aproape 100 de persoane mai mult faţă de săptămâna trecută. 134 de persoane sunt internate în spitalele din Focşani şi Adjud, cu aproape 40 mai mult decât în urmă cu o săptămână.

Rata de infectare la nivelul judeţului Vrancea este în creştere, ajungând marţi la 1,19 cazuri la mia de locuitori. O localitate din judeţ a depăşit pragul de trei cazuri la mia de locuitori, iar alte 16 din cele 73 de UAT-uri din judeţ au rate de infectare cuprinse între 1,5 şi 3 cazuri la mia de locuitori. Alte 16 localităţi nu au niciun caz de infectare cu COVID-19 la acest moment. AGERPRES / (A, AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks