Un tânăr de 22 de ani este cercetat pentru furtul a 60.000 de lei din casa unui bătrân din Chiojdeni, care îi ţinea pe pat, într-o cutie de plastic acoperită de haine, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
‘La data de 07.02.2023, orele 08,10, un bărbat în vârstă de 88 ani, din comuna Chiojdeni, a sesizat poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Gugeşti cu privire la faptul că în noaptea de 06/07.02 persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în locuinţa sa, de unde au sustras suma de 60.000 lei aflată într-o cutie din plastic, care era depozitată pe un pat, sub mai multe articole vestimentare. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a fost identificat principalul suspect, un tânăr în vârstă de 22 de ani’, a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit Poliţiei, prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi înapoiat proprietarului.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ‘furt calificat’, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză şi luării măsurilor legale ce se impun. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)