AcasăStiri generaleVrancea: Tânăr rănit după ce a lovit cu maşina o căprioară, la...

Vrancea: Tânăr rănit după ce a lovit cu maşina o căprioară, la ieşire din Focşani; animalul a murit

Un tânăr a fost rănit, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce, la ieşirea din municipiul Focşani, a lovit cu maşina pe care o conducea o căprioară, în urma evenimentului rutier rezultând şi moartea animalului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

‘La ieşirea din municipiul Focşani, un tânăr de 20 de ani, în timp ce conducea un autovehicul pe direcţia Focşani – Petreşti, a lovit o căprioară care ar fi sărit brusc în faţa maşinii, animalul fiind proiectat în geamul unui alt autovehicul condus de un tânăr de 18 ani, care venea din sens opus. În urma evenimentului, a rezultat moartea căprioarei. La faţa locului a sosit un echipaj SMURD pentru a acorda îngrijiri medicale şoferului, dar acesta a refuzat transportul la spital. De asemenea, ambele maşini au fost avariate’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache.

Crângul Petreşti, cea mai mare zonă de agrement din imediata vecinătate a municipiului Focşani, este populat cu animale sălbatice precum căprioare, vulpi sau bursuci.

‘Deşi la doar câţiva kilometri de oraş, zona împădurită din crângul Petreşti, dar şi zona adiacentă, este populată de căprioare, vulpi, bursuci, precum şi alte animale mai mici, care se plimbă libere, astfel că nu este exclus riscul unor accidente rutiere din cauza acestora. Ar trebui ca autorităţile să ia în considerare instalarea unor semne de circulaţie pentru a semnaliza prezenţa acestor animale sălbatice’, a declarat, pentru AGERPRES, George Vlad, medic veterinar şi voluntar în cadrul Centrului pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice ACDB de la Petreşti.

Potrivit IPJ Vrancea, conducătorul auto de 20 de ani a fost sancţionat contravenţional, iar animalul decedat a fost preluat de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Vrancea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks