AcasăStiri RegionaleVrancea: Traficul spre București a fost închis / Stare de alertă în...

Vrancea: Traficul spre București a fost închis / Stare de alertă în urma ninsorilor

În urma căderilor masive de ninsoare din ultimele 24 de ore, în județul Vrancea se va institui stare de alertă, începând cu ora 11.30.

Prefectul Vrancei, Nicușor Halici, va anunța măsurile ce se impun pentru înlăturarea efectelor ninsorilor și ale viscolului de pe teritoriul județului.

„Tocmai ce am încheiat o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă privind solicitarea declarării stării de alertă la nivelul judeţului Vrancea pentru înlăturarea efectelor căderilor abundente de zăpada şi a viscolului care încă mai persistă în zona de sud a judeţului”, a declarat Halici, într-o conferinţă de presă, potrivit ziare.com.

Acesta a menționat că a avut discuţii cu ministrul Afacerilor Interne şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care i-au promis că această solicitare va fi aprobată în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Vor fi impuse o serie de restricții de circulație și alte măsuri dispuse de CJSU Vrancea.

Traficul spre București este închis în acest moment, a informat Nicușor Halici.

 

The post Vrancea: Traficul spre București a fost închis / Stare de alertă în urma ninsorilor appeared first on News Bucuresti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks