Trupul carbonizat al unei bătrâne de 83 de ani a fost găsit, joi dimineaţă, după ce locuinţa acesteia din comuna Bârseşti a fost mistuită de flăcări, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
‘În această dimineaţă, ora 06,40, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Tulnici a au fost sesizaţi cu privire la producerea unui incendiu într-o gospodărie din localitatea Bârseşti. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma intervenţiei pentru stingerea incendiului, efectuată de pompierii vrânceni, în imobilul în cauză a fost descoperit trupul neînsufleţit al unei femei de 83 de ani’, a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit pompierilor, locuinţa a luat foc cel mai probabil din cauza unui coş de fum neizolat corespunzător.
‘În această dimineaţă, în jurul orei 07,00, un apel la numărul unic de urgenţă 112 anunţa producerea unui incendiu la o locuinţă din comuna Bârseşti. Către locul indicat s-au deplasat, în cel mai scurt timp, o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Tulnici, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Secţia de Pompieri Vidra.
Ajunşi la locul intervenţiei, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuinţă în suprafaţă de circa 100 mp, existând posibilitatea extinderii la vecinătăţi. Aceştia au acţionat imediat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, reuşind să-l stingă în limitele găsite. Cauza probabilă a incendiului ar fi un coş de fum defect’, a informat ISU Vrancea.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii ucidere din culpă. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)