Un bărbat a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul feţei şi a fost transportat la spital, în urma unui incendiu într-o hală de producţie, la Petreşti, în comuna Vânători, a informat, joi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
‘Şase echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani intervin cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţimi, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vânători, sat Petreşti. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat, la o hală de depozitare pe o suprafaţă de circa 200 metri pătraţi. Un bărbat care prezintă arsuri de gradul I şi II la nivelul feţei, a fost asistat medical şi transportat la spital de echipajul SMURD’, a precizat ISU Vrancea.
Incendiul, care a avut loc într-o hală de producţie a unei societăţi comerciale, este localizat şi se lucrează la lichidare.
După lichidarea incendiului, pompierii urmează să stabilească cauzele incendiului. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)