Zece decese la persoane infectate cu COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în Vrancea, acesta fiind cel mai mare număr înregistrat într-o singură zi la nivel judeţean de la debutul valului patru al pandemiei, a informat, miercuri, Prefectura.
Nouă din cele zece persoane decedate erau nevaccinate, toate internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Sfântul Pantelimon’ din Focşani.
‘În ultimele 24 de ore au fost raportate 10 decese, cinci bărbaţi şi cinci femei: un bărbat de 55 ani, din Homocea, nevaccinat, internat în secţia de ATI, un bărbat de 60 ani, din Moviliţa, nevaccinat, internat în secţia de Boli Infecţioase, o femeie de 61 ani, din Goleşti, nevaccinată, internată în secţia de Boli Infecţioase, o femeie de 63 ani, din Focşani, nevaccinată, internată în secţia de Boli Infecţioase, un bărbat de 69 ani, din Păuneşti, vaccinat, schema completă, internat în secţia de Chirurgie, o femeie de 72 ani, din Adjud, nevaccinată, internată în secţia de ATI, un bărbat de 78 ani, din Câmpuri, nevaccinat, internat în secţia de ATI, o femeie de 82 ani, din Goleşti, nevaccinată, internată în secţia de ATI, o femeie de 83 ani, din Obrejiţa, nevaccinată, internată în secţia de ATI, şi un bărbat de 89 ani, din Adjud, nevaccinat, internat în secţia de Boli Infecţioase’, au precizat reprezentanţii Prefecturii Vrancea.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, în Vrancea au decedat din cauza infectării cu SARS-CoV-2 538 de persoane.
Miercuri, 256 de persoane erau în izolare la domiciliu, iar alte 129 persoane în spital, dintre care 13 persoane internate la ATI, 11 persoane la Focşani şi două persoane la Adjud. Alte 696 de persoane se aflau în carantină la domiciliu.
Rata de infectare cu COVID-19 în judeţul Vrancea a ajuns la 1,25 de cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă.