Peste 110 voluntari au fost implicaţi în organizarea celei de-a III-a ediţii a Festivalului ‘Classic for Teens’, care se va desfăşura în perioada 22 septembrie şi 2 octombrie 2022, la Focşani, semn că evenimentul şi-a câştigat deja un renume, au declarat, joi, organizatorii.
‘Pentru noi acesta este un proiect de suflet. Am venit acum trei ani cu acest proiect în oraş, cu mari emoţii, cu mari temeri, pentru că nu ştiam cum va fi primit, pentru că veneam cu un festival de muzică clasică pentru tineri într-un oraş de provincie. Am venit aici pentru că este oraşul meu natal, dar şi pentru că am vrut să dăruim un proiect de impact, care să contribuie la educaţia şi progresul tinerilor din judeţ. Festivalul se adresează tinerilor, este un proiect de educaţie muzicală, care încearcă să aducă muzica mai aproape de tineri, să le creeze oportunităţi şi contexte în care ei să se dezvolte, în care să-şi pună în practică cunoştinţele acumulate. Dovadă că a fost un succes sunt cei 112 voluntari care astăzi sunt alături de noi, care e clar că au îmbrăţişat proiectul, l-au asimilat, îl consideră al lor şi sunt sigură că îl vor duce mai departe. (…) Logistica festivalului este asigurată de aceşti voluntari, care au format echipă şi au reuşit să îl aducă la acest punct’, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Asociaţiei PropatriaVOX, Mioara Moraru.
Festivalul îşi propune educarea publicului tânăr pentru consumul cultural, dezvoltarea abilităţilor creative ale acestuia, dar şi dezvoltarea educaţiei artistice specializate, aducând arta şi muzica clasică mai aproape de publicul tânăr.
Deschiderea festivalului va avea loc joi seara, când, pe scena Teatrului Municipal, vor urca artişti de anvergură internaţională, precum soprana Rodica Vică, violonista Clara Cernat şi pianistul Thierry Huillet, sub genericul Romanian Music Journey.
În următoarele zile, vor putea fi ascultaţi în concert violonceliştii Ştefan Cazacu şi Mircea Marian (România), Andreea Butnaru – povestitor şi pianist; Adrian Florescu – violonist solist, Florin Mitrea – violoncelist solist, Alin Chelărescu – tânăr compozitor şi Andrei Nicolescu – regizor muzical, creator de content vizual, pianistul Daniele Terribile (Italia), flautistul Matei Ioachimescu (România-Austria) şi pianista Mara Dobrescu (România-Franţa) şi pianistul Eugenio Abruzzese (Italia).
De asemenea, în cadrul ‘Classic for Teens’ Festival vor fi vernisate trei expoziţii: George Enescu şi Casa Regală a României realizată în parteneriat cu Muzeul Naţional George Enescu din Bucureşti şi expoziţiile personale realizate de acuarelistul Igor Sava (Republica Moldova-Italia) şi pictorul George Cristea (România).
Cea de-a treia ediţie a ‘Classic for Teens’, care se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Republicii Italiene în România şi al Institutului Italian de Cultură din Bucureşti – este realizată de Asociaţia PropatriaVOX din Focşani, cu susţinerea Consiliului Judeţean Vrancea şi al autorităţilor locale din Municipiul Focşani. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)