Cea mai bună formulă pentru un părinte de a-şi controla copilul este ‘să petreacă timp cu el în viaţa reală’, să îi ofere dragoste, grijă, protecţie, iar copilul va fi tentat să comunice mai mult cu părintele său în legătură cu ceea ce i se întâmplă, a declarat Renate Weber, Avocatul Poporului.
‘Cea mai bună formulă pentru un părinte de a-şi controla copilul este să petreacă timp cu el în viaţa reală. Dincolo de a-i ajuta pe părinţi să-şi controleze copiii, poate că ar trebui să găsim acele canale de comunicare cu părinţii pentru ca aceştia să înţeleagă importanţa de a petrece timp cu copiii lor. Este evident că dacă un părinte stă cu copilul, îi oferă ceea ce copilul are nevoie – dragoste, grijă, protecţie – evident că acel copil va fi tentat nu să nu mai folosească internetul, îl va folosi, totdeauna va exista tentaţia asta, dar va fi tentat să discute cu părintele în legătură cu ceea ce i se întâmplă lui şi în viaţa reală şi pe internet. Sper ca asociaţiile părinţilor să vină cu soluţii şi în acest sens, pentru că e evident că toată lumea are nevoie de o reglementare, nu numai în sensul de lege (…), e nevoie de mai mult, iar aici discutăm de oameni, de copii, de părinţi şi de relaţiile dintre aceştia’, a afirmat Renate Weber, la o dezbatere organizată luni de preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, pe tema siguranţei copiilor în mediul online.
În context, senatoarea Nicoleta Pauliuc a precizat că propunerea formulată de Avocatul Poporului va fi introdusă, ca amendament, în iniţiativa sa legislativă privind siguranţa copiilor în mediul online, proiect aflat în faza strângerii de semnături. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)