AcasăStiri generaleWorkshopuri gratuite de public speaking şi activităţi pentru stimularea creativităţii, dedicate tinerilor...

Workshopuri gratuite de public speaking şi activităţi pentru stimularea creativităţii, dedicate tinerilor din Sectorul 3

Două proiecte finanţate de Primăria Sectorului 3 cu fonduri nerambursabile de la bugetul local – ‘Şcoala de Public Speaking’ şi ‘ART3 – Pledoarie pentru Educaţie şi Creativitate’ – se vor derula începând de săptămâna viitoare.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 3 transmis vineri AGERPRES, în perioada 25 septembrie – 12 noiembrie, se vor desfăşura workshopuri gratuite de public speaking organizate pentru tineri de Asociaţia Better Youth. Sunt invitaţi să se înscrie la ateliere tineri cu domiciliul în Sectorul 3, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani. Asociaţia asigură 120 de locuri, în cinci grupe, iar workshopul durează durată de cinci zile.

Tot în această toamnă debutează în şcoli şi licee din Sectorul 3 proiectul ‘ART3 – Pledoarie pentru Educaţie şi Creativitate’.

”Deschide seria evenimentelor spectacolul de muzică folk ‘3 pentru 3’, ce va avea loc pe 27 septembrie la Sala Gloria, cu Marius Matache, Teddy Tudoroiu şi Matei Vasilescu. De asemenea, Asociaţia InformART a pus la cale prin acest proiect o varietate de activităţi culturale şi educative precum VideoPoezie, Careul de Folk, Bacovia vs. Alifantis, Gala Folk-ului Tânăr. Se adaugă vizita la un studio de înregistrări şi la studioul unui post de radio, pentru a afla informaţii despre carierele muzicale sau conexe muzicii – realizator emisiuni muzicale”, precizează sursa citată.

Aceste două proiecte de educaţie non-formală îi pot ajuta pe tineri să-şi îmbunătăţească competenţele personale şi să-şi dezvolte creativitatea, arată Primăria Sectorului 3.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks