World Vision România avertizează asupra pericolelor din online la care sunt expuşi elevii în perioada pandemiei iar potrivit unui studiu realizat de organizaţie, încrederea acestora în părinţi a scăzut anul trecut, se simt singuri şi unul din cinci copii afirmă că nu este susţinut de familie. ‘Pandemia şi şcoala exclusiv în online au dus la o izolare a elevilor, care nu au mai comunicat la fel de mult cu profesorii, colegii şi, din păcate, deşi au locuit în aceeaşi casă, nici cu părinţii. Pe fondul acestui sentiment de singurătate resimţit de copii, aceştia sunt mult mai vulnerabili la pericolele şi modele negative din mediul online. Potrivit celor mai recente statistici realizate de World Vision România în timpul pandemiei de COVID-19, peste 20% dintre copiii care trăiesc în mediul rural afirmă că sunt doar uneori sau nu sunt niciodată fericiţi, iar o pondere de 7% afirmă că au o viaţă rea’, conform unui comunicat al World Vision România transmis, miercuri, AGERPRES. Copiii din mediul rural ori din alte categorii vulnerabile, fără posibilităţi materiale, sunt astfel ‘victimele perfecte ale manipulatorilor media’. Pentru ei, singura şansă la un viitor este educaţia, un sistem modern de învăţământ, care să le ofere tuturor copiilor şanse egale, indiferent de mediul de provenienţă şi starea materială a familiei, prevede sursa citată. ‘Instigarea copiilor la atacuri împotriva profesorilor, pe care Fundaţia World Vision România o condamnă ferm, este simptomul unei crize de autoritate atât în familie, cât şi în şcoală, unde corpul profesoral joacă un rol esenţial. Profesorii nu pot fi în niciun caz consideraţi inamici ai copiilor sau ai drepturilor şi libertăţilor acestora. Discuţiile şi argumentele despre teme de interes pentru societate, precum educaţia, nu se pot duce decât într-un climat de civilizaţie, cu respect reciproc pentru punctele de vedere ale tuturor părţilor’, afirmă World Vision. În opinia organizaţiei, de educaţie au nevoie însă şi părinţii, mai ales cei din categoriile vulnerabile. World Vision România lucrează cu peste 20.000 de copii şi părinţi din comunităţile rurale. Unul dintre programele de tradiţie ale fundaţiei este ‘Şcoala părinţilor’, o iniţiativă destinată părinţilor din mediul rural care îşi propune să le ofere acestora instrumentele necesare pentru a-şi creşte copiii fără violenţă, cu căldură şi înţelegere, conştientizând importanţa şcolii pentru viitorul acestora. Studiul ‘Bunăstarea copilului din mediul rural’, derulat în 2020 de Fundaţia World Vision România, arată că aproape o cincime dintre copiii de la ţară nu se simt susţinuţi niciodată de toată familia, incluzând aici membrii familiei extinse (unchi, mătuşi etc.). 6% nu au încredere niciodată, sau doar uneori, în adulţii cu care locuiesc. 8% cred că familia nu este niciodată alături de ei când au nevoie de ajutor, iar 23% dintre ei susţin că un membru al familiei petrece timp cu ei doar uneori sau niciodată. Încrederea copiilor în părinţi a scăzut cu 14% în 2020, ajungând la 79%. Pe acest fond, succesul public al unor personaje care insuflă şi instigă la ură şi care au priză la copii nu este deloc surprinzător. Pentru aceşti copii, principala sursă de informare despre subiecte extrem de sensibile precum violenţa sexuală, conform unui studiu World Vision din 2019, este Internetul (pentru o treime dintre ei), inclusiv site-urile pornografice. World Vision România consideră că, în plus faţă de reforma sistemului public de educaţie, este nevoie de soluţii de educaţie nonformală pentru a combate astfel de fenomene, precum şi de dezvoltarea de competenţe digitale şi safe internet pentru copii încă din învăţământul preşcolar.