Bucureşti, 18 aug/ Agerpres/ – Fundaţia World Vision România va derula proiectul ‘StarShield – sprijin pentru integrare, educaţie şi incluziune socială a refugiaţilor ucrainieni’, în parteneriat cu Asociaţia Română de Literaţie şi cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de World Vision România, scopul proiectului este acela de a oferi servicii integrate de înaltă calitate, adaptate nevoilor specifice ale elevilor ucraineni refugiaţi, în vederea facilitării procesului de integrare şi adaptare în mediul educaţional din România, având în vedere că provocările cu care se confruntă refugiaţii ucraineni în procesul lor de integrare sunt diverse şi complexe.
‘Cu ajutorul StarShield ne-am propus să oferim suport cuprinzător, inclusiv programe educaţionale adaptate, activităţi de învăţare şi resurse speciale destinate să faciliteze procesul de integrare şi adaptare a elevilor ucraineni în noua lor comunitate. De asemenea, organizăm sesiuni de formare şi dezvoltare profesională pentru cadrele didactice, pentru a le spori competenţele în lucrul cu elevii refugiaţi şi pentru a le ajuta să creeze un mediu de învăţare inclusiv şi stimulant’, a declarat directorul executiv al World Vision România, Mihaela Nabăr.
Printre obiectivele principale ale proiectului se numără îmbunătăţirea gradului de incluziune socială a 75 de elevi refugiaţi ucrainieni prin activităţi de consiliere psihologică, dezvoltare personală şi educaţie non-formală, precum şi dezvoltarea abilităţilor specifice în lucrul cu persoane vulnerabile pentru 45 de cadre didactice, prin intermediul unui program acreditat de formare şi consiliere parentală, profesională şi juridică pentru 45 adulţi ucrainieni.
‘StarShield reprezintă un efort comun pentru a aduce o schimbare pozitivă în viaţa refugiaţilor ucrainieni din România. Prin educaţie şi sprijin, dorim să construim o comunitate în care diversitatea este preţuită şi respectată, unde fiecare copil are şansa de a-şi dezvolta la maxim potenţialul’, a mai spus Mihaela Nabăr.