AcasăPoliticaZelenski are o statuie gigantică, făcută din nisip, ce aduce cu Statuia...

Zelenski are o statuie gigantică, făcută din nisip, ce aduce cu Statuia Libertăţii, într-un oraş din Estonia

În Estonia a fost creată o statuie gigantică a lui Volodimir Zelenski în același stil cu Statuia Libertății din SUA. Acest lucru a fost dezvăluit în timpul vizitei premierului estonian la un parc tematic din orașul Torva, potrivit Eurointegration, scrie activenews.ro.

Kaja Kallas, prim-ministrul Estoniei, a postat pe contul său de Instagram o fotografie în care privește o statuie de nisip a lui Volodmir Zelenski de dimensiuni gigantice, care are o trimitere puternică la Statuia Libertății.

„Sprijinul estonienilor față de Ucraina este de neclintit – semne ale acestui lucru sunt peste tot în Estonia. Localnicii din Torva au amenajat Parcul Libertății dedicat Ucrainei cu o sculptură monumentală din nisip a președintelui Zelenski”, scrie, pe Instagram, Kallas.

Kallas a declarat că locuitorii din Torva au deschis parcul în iunie 2022 și sunt hotărâți să păstreze statuia acolo până când Ucraina va câștiga războiul. La sfârșitul lunii ianuarie 2023, Kallas a luat parte la confecționarea unor plase de camuflaj pentru soldații ucraineni, subliniind că toată lumea poate ajuta Ucraina să câștige războiul.
În august 2022, Alar Karis, președintele Estoniei, și echipa sa s-au alăturat, de asemenea, procesului de confecționare a plaselor de camuflaj pentru soldații ucraineni.

Articolul Zelenski are o statuie gigantică, făcută din nisip, ce aduce cu Statuia Libertăţii, într-un oraş din Estonia apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks