Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îşi multiplică marţi reuniunile la Washington – într-o pledoarie finală – pentru a evita ca Statele unite să taie ajutorul militar considerat vital în efortul ucrainean de război, relatează AFP, porivit news.ro.
Preşedintele ucrainean – care poartă un pulover negru cu un trident, emblema Ucrainei, şi pantaloni kaki – a discutat cu membri ai Senatului, Camera superioară a Congresului american, controlată de către democraţii preşedintelui Joe Biden.
”El a spus clar (…) că dacă pierdem, (preşedintele rus Vladimir) Putin va câştiga şi asta va fi foarte periculos pentru Statele Unite”, a comentat după întâlnire liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer.
Potrivit lui Chuck Schumer, Volodimir Zelenski a subliniat că este nevoie ”rapid” de o nouă asistenţă americană, în vederea susţinerii armatei ucrainene şi evitării unui efect dăunător al exemplului Statelor Unite asupra altor aliaţi europeni ai Kievului.
Preşedintele ucrainean şi-a început apoi cea mai dificilă reuniune – cu aleşii Camerei Reprezentanţilor, controlată de către republicani, în care reticenţele unei susţineri în continuare a Ucrainei sunt cele mai puternice.
Rusia – conştientă de erodarea susţinerii Statelor Unite, mai ales prin eşecul în această vară a contraofensivei ucrainene – a revendicat marţi progrese ”semnificative” în regiunea Zaporojie (sud).
Moscova ”pare să creadă că un impas militar pe timpul iernii va submina susţinerea Ucrainei de către Occident”, iar Rusia este astfel ”hotărâtă să împingă” pe tot frontul, a avertizat o purtătoare de cuvânt a Consiliului Securităţii Naţionale de la Casa Albă, Adrienne Watson.
Este a treia oară în decurs de un an când Volodimir Zelenski vine să-şi pledeze cauza în Congresul american, care a angajat peste 110 miliarde de dolari de la începutul inavaziei ruse, în februarie.
Însă Congresul s-a împotmolit în privinţa unor noi ajutoare cerute de către Joe Biden – în valoare de aproximativ 61 de miliarde de dolari.
”PUTIN ŞI CLICA SA”
Democraţii sunt în favoarea acestei noi anvelope.
Republicanii nu i se opun în totalitate, însă cer în schimb modificări majore ale politicii migraţei a Statelor Unite.
Kremlinul a apreciat marţi că orice nou ajutor american este sortit unui ”fiasco”.
Rusia – care şi-a reorientat economia către efortul de război – exercită presiuni tot mai mari în estul şi sudul Ucrainei.
Articolul Zelenski îşi pledează cauza la Washington, Rusia revendică înaintări în Ucraina apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro