Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina are nevoie de rachete cu rază lungă de acţiune, în special pentru a elimina posibilitatea ca ocupanţii să îşi plaseze lansatoarele de rachete undeva departe de linia frontului şi să distrugă oraşe ucrainene.
”Am fi putut opri această teroare rusească dacă am fi avut rachetele necesare pentru armata noastră. Aşa încât teroriştii să nu aibă sentimentul că vor scăpa nepedepsiţi. Ucraina are nevoie de rachete cu rază lungă de acţiune, în special pentru a elimina această posibilitate a ocupanţilor de a-şi plasa lansatoarele de rachete undeva departe de linia frontului şi a distruge oraşe ucrainene”, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Zelenski le-a mulțumit celor care ”înţeleg că nu pot exista tabuuri în livrarea de arme care să asigure protecţie împotriva terorii ruseşti”.
Preşedintele Ucrainei a subliniat că a semnat un decret prin care se implementează o decizie privind sancţionarea unor entităţi legale şi persoane folosite de statul agresor pentru a transporta echipament militar şi soldaţi pe calea ferată.
”Sunt vizate 185 de companii şi persoane. Bunurile lor din Ucraina sunt blocate, iar proprietăţile disponibile vor fi folosite pentru apărarea noastră. Vom lucra pentru a ne asigura că astfel de blocaje vor fi aplicate şi de alte ţări”, a detaliat el.
Articolul Zelenski: Ucraina are nevoie de rachete cu rază lungă de acţiune apare prima dată în Ecopolitic.