AcasăStiri generaleZilele Culturii Urbane la ARCUB, 14-16 ianuarie - Ateliere de dans, expoziţii,...

Zilele Culturii Urbane la ARCUB, 14-16 ianuarie – Ateliere de dans, expoziţii, filme documentare şi teatru

Ateliere de dans contemporan, expoziţii de artă vizuală, proiecţii de film documentar şi unele dintre cele mai recente proiecte de teatru din Bucureşti vor fi prezentate în cadrul evenimentului ‘Zilele Culturii Urbane la ARCUB. Artişti români contemporani în prim plan’ în perioada 14-16 ianuarie.

Potrivit unui comunicat al ARCUB transmis AGERPRES, evenimentul are loc în contextul Zilei Culturii Naţionale – 15 ianuarie.

Proiectul ‘UnShame Dance’, creat de Asociaţia Developing Art şi co-finanţat de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în cadrul Programului ‘Bucureşti – Oraş deschis’ 2021, aduce la Zilele Culturii Urbane atelierele de dans contemporan şi un jam session cu muzică live lansate toamna trecută în cadrul primei ediţii a proiectului, precizează sursa citată.

În continuarea proiectului ‘În Bucureştiul iubit’ prezentat la Atelierele Malmaison sub umbrela Programului ‘Bucureşti – Oraş deschis’ 2021, Galeria Ivan participă cu expoziţia ‘Imagini. Amintiri’, ce aduce în prim plan lucrările artistei Florina Coulin despre Bucureşti. În cadrul expoziţiei, sunt programate proiecţii ale unor filme documentare inedite, printre care pelicula din 1977 realizată de artistul Ion Grigorescu, ‘În Bucureştiul iubit’, care a inspirat ideea proiectului.

Asociaţia ‘Centrul Cultural pentru Imagine şi Sunet’ (Image and Sound) a pregătit pentru Zilele Culturii Urbane la ARCUB o selecţie de proiecţii de film mut cu muzică live, prezentate pentru prima dată în această formulă în cadrul Short Sounds: Silent Romanian Documentary. Un experiment audiovizual ce a urmărit reactivarea arhivei de film românesc şi fără sunet, Short Sounds: Silent Romanian Documentary prezintă pe 15 ianuarie la ARCUB, Sala Coloanelor, filme documentare realizate în perioada 1897-1940, adaptate sonor de Makunouchi Bento şi curatoriate de Călin Boto.

La parterul şi subsolul Hanului Gabroveni, Zilele Culturii Urbane la ARCUB prezintă publicului proiectul de mentorat artistic adresat tinerilor din Bucureşti – ‘Open Practice Society’.

Vine în completare o serie de ‘Dialoguri cu scriitori despre oraşul Bucureşti’, moderate de Svetlana Cârstean. Parte a proiectului ‘Dragă B. Scrisori către oraşul Bucureşti’, cele trei conferinţe din 14, 15, respectiv 16 ianuarie aduc la ARCUB pe cei unsprezece autori români care au participat în proiect. Un instrument de mapare a relaţiei cu Bucureştiul, proiectul ‘Dragă B.’ conţine scrisori către Bucureştiul pandemic semnate de Andreea Răsuceanu, Bogdan Alexandru Stănescu, Bogdan Ghiu, Mihai Duţescu, Cristian Iftode, Simona Popescu, Vasile Ernu, Katia Pascariu, Ioana Pârvulescu, Luiza Vasiliu, alături de iniţiatoarea proiectului, scriitoarea Svetlana Cârstean.

Din programul celor trei zile de evenimente culturale face parte şi o selecţie de filme documentare ale ediţiei din 2021 a Bucharest International Dance Film Festival.

Teatrul unteatru de copii participă cu spectacolul ‘Clara şi timpul liber’. Asociaţia Untold Stories prezintă producţia teatrală ‘Cel mai bun copil din lume’, un produs cultural unic care a făcut parte din Programul ‘Bucureşti – Oraş deschis’ 2021.

Participarea la evenimentele din cadrul ‘Zilelor Culturii Urbane la ARCUB’ este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar accesul se face după prezentarea certificatului verde.

Accesul la atelierele de dans din 14, respectiv 15 ianuarie se face pe bază de programare/înscriere la adresa inscrieri@arcub.ro. Numărul de participanţi/atelier este de 15 persoane.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks