Cea de-a noua ediţie a Zilelor Muzeului Ţăranului, reunind expoziţii, târg de icoane, ateliere de creativitate, lansări de carte, concerte şi proiecţii de filme, se va desfăşura începând de joi şi până pe 19 septembrie.
Potrivit unui comunicat al muzeului transmis AGERPRES, joi, în prima zi a evenimentului, Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu MNTR, vernisează, de la ora 17,00, la Sala Acvariu, expoziţia ‘Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaş’, dedicată fondatorului Muzeului de la Şosea.
Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri va avea loc de vineri până duminică.
‘Descoperiţi în târg: prăznicare, sfinţi protectori, heruvimi, Crucea în variante închipuite şi zugrăvite pe icoane pe lemn, icoane pe sticlă, icoane de vatră, cruciţe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte şi lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre. De asemenea, cei mici sunt aşteptaţi, în toate cele trei zile ale târgului, la ateliere de încrustaţii în lemn sau de pictură pe sticlă sau lemn’, precizează MNTR.
Cu ocazia Zilelor Muzeului Ţăranului, MNTRplusC propune două vizionări ale producţiei documentare maghiare ‘Three Dances/ Trei Dansuri’ (1h15′) în zilele de 10 şi 14 septembrie, de la ora 19,00, la sala MNTRplusC.
Miercuri, 15 septembrie, de la ora 17,00, la Sala Tancred Bănăţeanu, publicul este aşteptat la vernisajul expoziţiei ‘Oaş’, a fotografului sătmărean Remus Ţiplea, care documentează de câţiva ani nunta din Ţara Oaşului. În aceeaşi zi, de la ora 20,00, Comitetul de Organizare a Centenarului Operei Naţionale & Anului George Stephanescu propune vizionarea filmului ‘Darclee’.
Joi, 16 septembrie, de la ora 17,00, la Sala Media se va deschide expoziţia ‘O lume într-un recensământ’, care propune o incursiune în familia şi gospodăria rurală din Ţara Românească a secolului al XIX-lea. De la ora 18,00, în curtea interioară va fi concertul Tarafului ‘Crescut pe Muzică’, iar de la ora 19,00, vernisajul expoziţiei ‘Burticală.G.Ion.Leu.Dolj’, la Sala Irina Nicolau.
Vineri, 17 septembrie, de la ora 19,00, va avea loc, în curtea interioară, concertul ‘Caliu şi Taraful Haidouks’, în care vor fi ascultate mai multe melodii tradiţionale în versiunea originală, culese de George Enescu de la lăutari.
În weekend-ul 17 – 19 septembrie, Fundaţia Kogaion 115 organizează Târgul ‘100 de Tradiţii Româneşti’, în curtea interioară, în cadrul căruia producători, meşteri populari, artizani şi colecţionari din toate zonele ţării aduc la târg recoltele cele bune ale toamnei, comori din lăzile de zestre şi obiecte lucrate manual.
În ultima zi, duminică, 19 septembrie, de la ora 12,00, la Sala Media, va avea loc lansarea volumului ‘Transhumanţa bârsană – capete de istorie – mocani în zona Bărăganului – secolele XIV – XIX’, de Răzvan Ciucă şi Ionela Bran.
De asemenea, Muzeul Naţional al Ţăranului Român celebrează, şi în 2021, Zilele Europene ale Patrimoniului, în perioada 15 – 18 septembrie, cu tema ‘Patrimoniul: incluziunea tuturor’.
Cu această ocazie, miercuri, 15 septembrie, între orele 10,00 şi 15,00, specialiştii în patrimoniu sunt aşteptaţi la evenimentul ‘#HeritageTalks. Convorbiri despre patrimoniu: Potenţialul de dezvoltare sustenabilă prin turism cultural’, organizat, la Studioul Horia Bernea, de către Institutul Naţional al Patrimoniului, Cronicari Digitali şi MNTR.
AGERPRES este partener media al Muzeului Ţăranului Român, alături de alte instituţii de presă.