AcasăStiri generaleZilele Muzicale Româno-Americane de la Sibiu, eveniment organizat în premieră sub Înaltul...

Zilele Muzicale Româno-Americane de la Sibiu, eveniment organizat în premieră sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României

Zilele Muzicale Româno-Americane, eveniment aflat la cea de a XX-a ediţie, se vor desfăşura la Sibiu de luni până sâmbătă, în premieră sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

‘Este pentru prima oară în istoria de două decenii a festivalului când şeful statului onorează această iniţiativă culturală cu Înaltul Patronaj, confirmând importanţa sa pe plan naţional şi internaţional. Prin acest eveniment se aduce plusvaloare, se aduce – prin intermediul culturii – ceva în plus coeziunii unei comunităţi, unor relaţii, cum este cazul relaţiilor româno-americane, este o atestare a faptului că valorile în numele cărora preşedintele îşi exercită mandatul se regăsesc într-o formă culturală în mesajul proiectului care primeşte Înaltul Patronaj’, a declarat Sergiu Nistor, consilier prezidenţial la Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, într-o conferinţă de presă susţinută duminică pe terasa Filarmonicii de Stat Sibiu.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a afirmat că festivalul evidenţiază ‘valorile culturale româneşti şi americane la aniversarea celor 247 de ani de la independenţa Statelor Unite ale Americii’. În opinia sa, ‘parteneriatul solid şi prietenia dintre cele două naţiuni pot fi celebrate în cel mai desăvârşit mod lăsând arta să ne vorbească şi să ne apropie prin limbajul muzicii’.

‘În contextul actual, festivalul nostru reprezintă o iniţiativă culturală strategică a regiunii în care ne aflăm. Prin Zilele Muzicale Româno-Americane, Sibiul împlineşte ‘miracolul’ cu un festival dedicat ‘artei supreme’, aşa cum definea muzica Emil Cioran, filosoful născut la Răşinari. Alături de Consiliul Judeţean Sibiu şi Primăria municipiului Sibiu, cărora le mulţumim pentru susţinere, aducem pe scenele festivalului din Piaţa Mare, Sala Thalia şi de pe ‘acoperişul’ Filarmonicii o mulţime de artişti talentaţi care construiesc, pentru câteva zile, o ‘autostradă’ transatlantică’, a declarat dirijorul Cristian Lupeş, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a afirmat că desfăşurarea evenimentului sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, Klaus Iohannis, marchează recunoaşterea pentru un festival care de-a lungul a două decenii şi-a făcut simţită prezenţa în rândul celor mai apreciate evenimente culturale.

21 de evenimente muzicale, de la muzică clasică la jazz sau de la blues la folclor, se vor desfăşura în cadrul Zilelor Muzicale Româno-Americane, în perioada 3-8 iulie. Director artistic onorific al festivalului organizat de Filarmonica de Stat Sibiu este pianistul Matei Varga.

Protagoniştii evenimentelor muzicale vor fi ansamblul Violoncellissimo, AG Weinberger, Andy Middleton, 7th Sense, Koszika & The Hotshots, Danny Grissett Trio, fanfara şi corul Academiei Forţelor Terestre ‘Nicolae Bălcescu’ Sibiu, SPAM Jazz Group, orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, care vor ‘inunda’ centrul oraşului cu muzică bună, din Piaţa Mare până pe Acoperişul Filarmonicii, dar şi numeroşi artişti tineri din Sibiu, cursanţi ai Liceului de Artă sau Şcolii Populare de Arte ‘Ilie Micu’ Sibiu, care vor susţine recitalurile Sibiu Music Stops în spaţii neconvenţionale.

Pentru prima dată, în cadrul festivalului vor avea loc concerte şi pe Acoperişul Filarmonicii.

Accesul la concertele în aer liber este gratuit în limita locurilor disponibile.

Biletele la concertele organizate în sediul Filarmonicii, de 30 lei (50% reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari), sunt puse în vânzare la casa de bilete şi pe www.iabilet.ro.

Programul detaliat este disponibil pe filarmonicasibiu.ro, în aplicaţia mobilă Filarmonica Sibiu App şi pe Sibiu City App.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks