Traficul rutier va fi restricţionat, marţi, pe străzile adiacente Palatului Cercului Naţional Militar, în contextul manifestărilor organizate de Ziua Armatei Române.
De Ziua Armatei, Comandamentul Garnizoanei Bucureşti organizează mai multe ceremonii militare şi religioase:
* între orele 8,00 şi 14,00 – ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane şi jerbe de flori Monumentul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I;
* între orele 8,00 şi 14,00 – ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Patriei din al Doilea Război Mondial, situat în faţa Universităţii Naţionale de Apărare Carol I;
* între orele 19,00 – 22,00 – solemnitatea retragerii cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar – Calea Victoriei – bulevardul Regina Elisabeta – bulevardul Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenţei – bulevardul Eroii Sanitari – strada Profesor Doctor Gheorghe Marinescu – şoseaua Cotroceni – bulevardul Iuliu Maniu – bulevardul Paul Teodorescu – bulevardul Timişoara – sediul Brigăzii 30 Gardă.
Pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricţionat, între orele 18,00 – 20,00, pe strada Constantin Mille, între orele 18,50 – 20,00, pe Calea Victoriei, benzile 1 şi 2, în faţa Palatului Cercului Naţional Militar (între strada Constantin Mille şi bulevardul Regina Elisabeta), iar între orele 19,00 – 22,00, pe traseul retragerii cu torţe, pe banda I de circulaţie, precizează Brigada Rutieră.
Brigada Rutieră le solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.