AcasăStiri generaleZiua Aviaţiei şi a Forţelor Aeriene Române/Depunere de coroane de flori la...

Ziua Aviaţiei şi a Forţelor Aeriene Române/Depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Aerului

Preşedintele Klaus Iohannis, Camera Deputaţilor, Senatul, Guvernul şi Primăria Capitalei au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Ziua Aviaţiei şi a Forţelor Aeriene Române.

Coroane de flori au trimis şi Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Transporturilor.

La Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor s-a desfăşurat o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori în memoria eroilor aviatori.

Pe timpul ceremoniei au evoluat aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Române: F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-330 şi IAR-99, dar şi elicoptere tip EC-135 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, elicoptere tip IAR 330 ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Boeing 737 aparţinând Tarom, aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene, precum şi aeronave Extra 300 aparţinând Aeroclubului României.

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, pe data de 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloţilor.

La data de 1 aprilie 1913, intra în vigoare prima lege de organizare a aeronauticii militare din România, iar în baza articolului nr. 1 din lege, primele componente ale forţelor aeriene – aviaţia şi aerostaţia, erau subordonate unei structuri de comandament specializate – Serviciul de Aeronautică Militară, astfel fiind înfiinţată o nouă categorie de forţe armate, Forţele Aeriene.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks