Zeci de elevi de la şcolile şi liceele cu predare în limba maghiară din Harghita au participat la un concurs tradiţional de recitare a versurilor lui Mihai Eminescu, organizat cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, evenimentul desfăşurându-se, pentru al treilea an consecutiv, în mediul online.
Concursul, ajuns la ediţia a XVIII-a, a fost organizat şi găzduit, timp de 15 ani de Şcoala Gimnazială ‘Petofi Sandor’ din Miercurea Ciuc, fiind dedicat elevilor de gimnaziu din municipiu sau din zona Ciuc.
După perioada pandemiei, în anul 2022, la sugestia inspectoarei de limba română Manuela Nicoleta Stîngă, competiţia a fost extinsă la nivelul întregului judeţ şi s-a desfăşurat în mediul online, iar din 2023 concursul se adresează şi elevilor de la liceele cu predare în limba maghiară din Harghita.
La fel ca şi anul trecut, evenimentul a fost organizat de Şcoala Gimnazială ‘Petofi Sandor’ din Miercurea Ciuc, în parteneriat cu Universitatea Sapientia, Colegiul Tehnic ‘Batthányi Ignác’ din Gheorgheni şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita.
Practic, elevii au trimis scurte înregistrări video în care recitau din versurile lui Eminescu, acestea fiind evaluate de un juriu format, cu precădere, din profesori de limba şi literatura română.
Iniţiatoarea şi sufletul acestui concurs este profesoara de limba română Bors Kinga, de la Şcoala Gimnazială ‘Petofi Sandor’ din Miercurea Ciuc, cea care în fiecare an depune eforturi pentru ca evenimentul să aibă loc.
Aceasta a declarat pentru AGERPRES că, în acest an, la concurs au participat 55 de elevi de la 20 de şcoli generale şi licee din toate zonele judeţului, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural.
În acest an, în premieră, au participat şi elevi de la şcolile profesionale din judeţ, care au şi primit premii speciale din partea juriului.
Bors Kinga a remarcat faptul că cei mai mulţi şi mai entuziaşti participanţi sunt elevii din clasa a V-a, chiar dacă nu sunt încă obişnuiţi nici cu învăţarea poeziilor, nici cu recitarea.
‘Elevilor le este mai confortabil şi mai distractiv să se înregistreze. Înregistrările sunt un adevărat spectacol, cu decor, muzică şi spectatori – părinţii’, a spus Bors Kinga.
La rândul său, profesoara de limba română Császár Tünde, de la Şcoala Gimnazială ”Nagy Imre” din Miercurea Ciuc, a declarat pentru AGERPRES că acest concurs este unul dintre cele mai longevive evenimente literare din judeţ dedicate marelui poet Mihai Eminescu.
‘Prin el, reuşim să continuăm viaţa culturală în judeţul nostru. An de an, elevii noştri participă la acest concurs, sunt entuziaşti, se bucură de un eveniment care le valorifică pe deplin efortul depus. Au numai de câştigat!’, a declarat Császár Tünde.
Festivitatea de premiere a concursului a avut loc luni, tot în mediul online, cu participarea atât a elevilor câştigători, cât şi a profesorilor îndrumători, membrilor juriului şi a reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita.
Inspectoarea de limba română Manuela Nicoleta Stângă a punctat faptul că, la fel ca în fiecare an, Mihai Eminescu reuşeşte să aducă împreună elevi şi profesori, în această zi de sărbătoare.
‘Ne revedem la festivitatea de premiere a unui concurs cu foarte mare tradiţie la noi în judeţ. Spuneam că este zi de sărbătoare pentru că, din nou, ne aduce împreună Mihai Eminescu, de Ziua Culturii Naţionale. Dacă este să vorbim despre cultura naţională, cred că i-aş întreba pe copii ce înseamnă pentru ei. Noi, oamenii maturi, cred că răspundem, cumva, filosofic. Dar, dacă i-am întreba pe copii şi recunosc că astăzi am făcut acest lucru cu elevii mei şi mi-au spus că pentru ei cultura înseamnă naţie şi naţiune. Pare, la prima vedere, foarte sofisticat răspunsul, dar, de fapt, nu este. Ca naţie, ne definim prin cine suntem individual, ca naţiune, cine suntem ca popor. Ca naţie şi ca naţiune ne întâlnim astăzi sub semnul lui Eminescu să îi felicităm pe colegii profesori de română că reuşesc, în fiecare an, să-i motiveze pe elevi să citească Eminescu, să le placă Eminescu’, a spus Manuela Nicoleta Stîngă.
La rândul său, profesorul de limba română Szabó Zsolt, de la Colegiul Tehnic ‘Batthányi Ignác’ din Gheorgheni, cel care a avut ideea extinderii concursului şi la nivel liceal, a apreciat munca profesorilor şi în special a elevilor, pe care îi vede evoluând, de la an la an.
‘Aş începe cu un citat din Eminescu şi anume: ‘În orice om, o lume îşi face încercarea’. Este un citat din ‘Împărat şi proletar’ şi nu am ales la întâmplare acest citat, pentru că în fiecare dintre voi s-a dezvoltat, v-aţi creat o lume pe care v-aţi închipuit-o, aşa cum poate şi-a închipuit-o şi marele poet naţional Mihai Eminescu. Ziua Culturii Naţionale nu poate trece nemarcată de acest concurs, al nostru şi de talentul pe care-l au toţi elevii noştri care participă la acest concurs. Aşa cum am spus şi în anii anteriori, nu există învingători şi înfrânţi. Există doar câştigători’, a arătat Szabó Zsolt.
Totodată, profesoara de limba română Nicoleta Grădinăriu, de la Colegiul Naţional ‘Octavian Goga’ din Miercurea Ciuc, membră a juriului, şi-a exprimat admiraţia pentru efortul copiilor şi pentru faptul că au încercat să depăşească toate barierele lingvistice.
‘În primul rând, vreau să vă spun, dragi copii, că aveţi toată admiraţia mea. V-aţi asumat o provocare destul de grea, să recitaţi în limba română. Aţi dat dovadă de curaj, aţi încercat să depăşiţi toate barierele lingvistice şi am văzut exprimări artistice care pe mine chiar m-au emoţionat. Ce putem să spunem din partea juriului de la gimnaziu este că fiecare recitare ne-a transmis o energie pozitivă. Copiii au reuşit nu doar să transmită mesajul textului, ci au adăugat emoţii, trăiri şi, astfel, toate interpretările voastre au fost extrem de originale’, a spus profesoara Nicoleta Grădinăriu.
Elevii premianţi la concursul judeţean de recitări ‘Mihai Eminescu’ vor primi diplome şi cărţi oferite de Fundaţia Şcolii Gimnaziale ‘Petőfi Sándor’ din Miercurea Ciuc şi de Universitatea Sapientia, precum şi o surpriză din partea Colegiului Tehnic ‘Batthányi Ignác’ din Gheorgheni.
În afara acestui concurs de anvergură, la fel ca în fiecare an, profesorii de limba română de la toate şcolile din Harghita organizează activităţi de marcare a Zilei Culturii Naţionale şi de omagiere a personalităţii poetului naţional Mihai Eminescu.