Cultura ne aduce stabilitate şi ne face să conştientizăm că avem o identitate, a afirmat directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu, într-un interviu acordat AGERPRES cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.
‘Cultura, în viaţa de zi cu zi, ne aduce o stabilitate, ne face să conştientizăm faptul că suntem români, în primul rând. În al doilea rând, că suntem europeni şi, lucrul cel mai important, că avem o identitate. Numai prin cultură ne căpătăm această identitate’, a spus Ioan Cristescu.
Potrivit directorului MNLR, creatorii de cultură nu trebuie să se simtă ‘ameninţaţi’ de inteligenţa artificială, el precizând că, în urma unui experiment privind literatura comparată, inteligenţa artificială ‘nu a trecut clasa’.
‘Noi suntem produsul înaintaşilor, al cărţilor pe care le-am citit, dar prin decantare, noi devenim personali, individuali, ori inteligenţa artificială este generalizantă şi creativitatea, chiar şi în scris, este o chestiune de individualitate’, a apreciat directorul MNLR.
El a atras atenţia că, în ciuda organizării multor evenimente culturale, precum târgurile de carte, România este ‘pe ultimul loc la lectură în Europa’.
‘În familie, trebuie să avem grijă să citim împreună cu copiii noştri, părinţii să citească, nu să le dea telefonul şi să scape de ei. Eu înţeleg că există o dinamică a cotidianului, este o dinamică din ce în ce mai presantă, dar trebuie să ne facem timp pentru lucrul acesta. În acelaşi timp, în şcoală trebuie să existe ore de lectură’, a subliniat directorul MNLR, care a adăugat că, în unele biblioteci şcolare, mai există cuvântări de la plenarele comuniste sau cărţi de propagandă.
România ar trebui să aibă o politică culturală prin care să se afirme în lume, a mai declarat directorul MNLR.
AGERPRES: Pe 15 ianuarie sărbătorim Ziua Naţională a Culturii. Cât de importantă este această zi?
Ioan Cristescu: Ziua aceasta se datorează insistenţelor profesorului Eugen Simion, care a avut ideea de a promova un proiect de lege, chiar de ziua naşterii lui Mihai Eminescu, de ziua naşterii canonică, pentru că sunt discuţii vizavi de ziua de naştere. Dar dincolo de lucrul acesta, este foarte bine, pentru că trăim într-o lume românească care trebuie să aibă permanent în faţa ochilor necesitatea culturii. În ultimii 30 de ani, cultura a fost destul de lăsată în urmă, mai ales de administratorii ţării, pentru că nu a părut importantă, şi cultura, şi educaţia. Prin cultură, noi ne remarcăm în lume, prin cultură avem identitate şi prin cultură ne putem manifesta creativitatea. Ori ziua aceasta este o zi în care celebrăm cultura românească din toate timpurile şi speranţa că va rezista.
AGERPRES: De ce este importantă cultura în vieţile noastre? Cu ce ne ajută ea?
Ioan Cristescu: Ar fi simplu să spun că ne ajută să fim mai buni, dar nu acesta este principalul folos. Cultura în viaţa de zi cu zi ne aduce o stabilitate, ne face să conştientizăm faptul că suntem români, în primul rând. În al doilea rând, că suntem europeni şi, lucrul cel mai important, cum am spus şi mai devreme, că avem o identitate. Numai prin cultură ne căpătăm această identitate. Nu o căpătăm nici prin istorie, nu o căpătăm nici prin confesiuni, nu o căpătăm, nici, cum se spune acum, prin genuri sau prin alte forme. Prin cultură ne căpătăm şi ne stabilizăm această identitate. Dincolo de lucrul acesta, în viaţa cotidiană, avem nevoie de ea, avem nevoie de teatru, avem nevoie de film, avem nevoie de cărţi, avem nevoie de pictură, de tot ceea ce înseamnă manifestarea creativă a noastră. De ce? Pentru că toţii, fără să ştim sau fără să ne pregătim pentru lucrul acesta, ne îndreptăm zi de zi, şi aşa ar fi firesc, spre cultură. Sigur, noile tehnologii sunt nişte tehnologii mai mult de comunicare, ori comunicarea prin noile tehnologii trebuie, din punctul meu de vedere, să se îndrepte şi spre o latură culturală, educativă, mai puternică.
AGERPRES: Trăim într-o eră a inteligenţei artificiale. Ar trebui creatorii de cultură de azi să se simtă ameninţaţi de inteligenţa artificială?
Ioan Cristescu: Eu nu cred că ar trebui să se simtă ameninţaţi. În primul rând, acolo este vorba de un algoritm. Inteligenţei artificiale cât îi dai, atât îţi livrează. Am făcut nişte experimente împreună cu câţiva prieteni care sunt specializaţi în inteligenţa artificială şi mi-am dat seama de un lucru: de pildă, eu predând literatură comparată, i-am dat câteva teme de literatură comparată. Sincer, nu a trecut clasa, adică era la nivelul primar, ceea ce înseamnă că inteligenţa artificială ne poate livra teorii prin mimetism sau ne poate livra texte, ne poate livra artă plastică prin ceea ce are ea în portofoliu. Vedeţi cu toţii, şi noi acum, suntem produsul unei istorii culturale, dar această istorie culturală o decantăm. Noi suntem produsul înaintaşilor, al cărţilor pe care le-am citit, dar prin decantare, noi devenim personali, individuali, ori inteligenţa artificială este generalizantă şi creativitatea, chiar şi în scris, este o chestiune de individualitate.
AGERPRES: Muzeul Naţional al Literaturii Române sărbătoreşte Ziua Culturii Române printr-o serie de evenimente, de la activităţi sportive până la expoziţii, ateliere şi concerte, foarte multe dintre acestea fiind dedicate copiilor. Sunt acestea modalităţi de a atrage publicul tânăr către cultură?
Ioan Cristescu: Da, sunt şi modalităţi, dar eu am considerat că pentru noi este o misiune. Un muzeu a literaturii nu trebuie să fie doar un muzeu în care să se urmărească latura culturală, el trebuie să se implice în societate şi să aibă o dimensiune socială, pentru că inevitabil cultura este legată de social. Am încercat şi încercăm tot timpul anului, şi cine urmăreşte activitatea muzeului vede că noi acordăm o mare atenţie copiilor, adolescenţilor, tinerilor. De ce? Pentru că vrem să ne formăm un public. Permanent suntem în căutarea unui public, nu a unui public deja stabilizat. Vin noile generaţii. Aceste noi generaţii trebuie să înţeleagă că există manuscrise, că există scriitori, că există mari scriitori români şi, într-o lume în care totul pare că ar trebui să vină din afară şi tot ce e bun vine din afară, noi mergem pe ideea că avem buni şi la noi. Ideea că marile opere ale omenirii s-au scris doar în Franţa, în Anglia, în alte ţări, din punctul meu de vedere, este o idee falsă. Într-o epocă a globalizării, cum ne place să o numim, trebuie să fim conştienţi că mari opere, nu în competiţie cu celelalte opere, ci mari opere individuale există şi în literatura română. Fiindcă aţi pomenit de sport, nu toate sporturile apar la Muzeul Literaturii, dar avem colaboratori, prieteni ai muzeului, sportivi care vin cu plăcere să le spună copiilor ce cărţi citesc, ce autori sunt preferaţii lor şi, uneori, cum este acum, avem un tânăr şahist, de 10 ani, care promovează şahul. Dar de ce şahul lângă masa de şah a lui Sadoveanu? Poate cu ocazia aceasta, cei care vin, prin masa de şah a lui Sadoveanu, se vor duce spre Sadoveanu sau se vor duce spre Camil Petrescu sau spre alţi scriitori care au practicat şahul. De asemenea, avem ateliere multe, concursuri, ateliere de scriere, de citire, de căutare în muzeu, pentru că tot un fel de atelier este, chiar dacă pare a fi o joacă, noi îi facem să caute prin muzeu câte o comoară, dar nu o comoară materială, ci o comoară spirituală, să găsească un manuscris, să găsească o carte, să găsească o imagine şi, bineînţeles, imaginea aceea să fie explicată şi să se ducă spre ei. Tinerii, adolescenţii sunt extrem de importanţi pentru noi, pentru că cu toţii am avut adolescenţi în familie, cred că ei sunt zona din societate pe care ar trebui să o băgăm mai mult în seamă şi să ne aplecăm spre ei, pentru că, în 30 de ani după Revoluţie, vin noile generaţii care nu mai ştiu ce a fost înainte şi trebuie să cunoască trecutul pentru că, inevitabil, într-o societate trecutul te reprezintă, chiar dacă vrei să-l cunoşti sau nu.
AGERPRES: Pe 15 ianuarie sărbătorim şi ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu. Mai este interesantă poezia pentru tineri?
Ioan Cristescu: Da, este interesantă. Există două laturi ale acestui interes. Din experienţa mea de editor, se scrie multă poezie în România. Acea sintagmă celebră ‘Românul e născut poet’ nu este o sintagmă degeaba, ea este reală. Dacă ne uităm şi la Uniunea Scriitorilor, marea majoritate a membrilor sunt poeţi. Dacă ne ducem la edituri care editează poezie, vom vedea că în fiecare zi sosesc câteva manuscrise de volume de poezie. Dacă ne uităm pe diverse bloguri sau diverse zone ale internetului, vom vedea că se scrie poezie. Problema este că, în lumea literară românească, nu s-a înţeles un aspect esenţial şi anume, că există talent, dar talentul rămâne 1% şi restul este transpiraţie. A fi scriitor este o meserie. Este o meserie în care şi talentul, creativitatea au rostul lor, dar pentru această meserie trebuie să te pregăteşti, pentru această meserie trebuie să ai nişte instrumente, să ştii ce au scris cei dinaintea ta, dar mai ales să ştii ce scriu contemporanii. Trebuie să fii contemporan cu lumea din care vii. Ori din cauza asta, unii scriu cu nostalgia anilor începutului de secol XX sau al secolului XIX, alţii scriu pastişând sau fiind epigonii acelora fără să îşi găsească propria autenticitate, pentru că poezia vine, inevitabil, din ceea ce simţi şi din ceea ce gândeşti. Şi din pasiune, sigur. Pasiunile sunt importante. Eminescu rămâne şi va rămâne un reper, pentru că atunci când aprofundezi poezia lui, nu poţi să nu vezi mărimea şi densitatea ei, nu ai cum şi, bineînţeles, nu poţi să nu vezi stilul şi limbajul poetului.
AGERPRES: Din punctul dumneavoastră de vedere, care credeţi că sunt punctele tari şi punctele slabe ale culturii în România?
Ioan Cristescu: Punctul tare este faptul că suntem în mare parte originali. Avem mai mult de lucru în ziua de azi, unde marketing-ul este foarte important, avem probleme de marketing şi de management cultural. De management cultural nu neapărat în interior, ci în exterior. Noi trebuie să avem o politică culturală prin care să ne afirmăm în lume. Asta înseamnă traduceri, expoziţii, filme, concerte, multe alte evenimente. Cred că ar trebui să ne facem prezenţa mult mai simţită şi în Europa, dar şi în lume. Cei care vin din afară şi văd cultura noastră descoperă o lume a unei creativităţi variate şi – cum să spun, nu e un termen foarte bun – dar pitoreşti. Nu suntem cei de la marginea Europei, nu suntem nici cei de la marginea lumii, suntem cei care avem, din punctul ăsta de vedere, o identitate creatoare a noastră. Acesta este punctul nostru tare. Ar trebui să insistăm, dacă nu pe management, măcar pe mai bună administrare a culturii, să avem grijă de patrimoniu, de care nu prea avem grijă, să avem grijă de educaţie, de familie. În familie, trebuie să învăţăm copiii să citească şi ce să citească. În şcoală, trebuie să avem grijă să înţeleagă copiii că manualul de limba şi literatura română nu este un manual de comunicare, el este un manual care îţi aduce în faţă nişte valori – valori culturale, valori literare, valori umane şi, bineînţeles, un lucru foarte important, valori stilistice. Toate acestea adunate ar trebui să fie mult mai bine administrate. Ori, într-o lume românească în care toată lumea are păreri, sigur că acestea se dispersează, totul se dispersează şi totul se fragilizează prin dispersie. Trebuie să avem o idee de continuitate, să nu sărim de la una la alta, în funcţie de moment, ci să avem un proiect pe termen lung.
AGERPRES: Am observat, destul de des la târgurile de carte, la spectacolele de teatru, la atelierele culturale, că este public, sunt şi persoane de vârsta a doua şi a treia şi tineri, care vin în număr foarte mare. Ce ar trebui să facem ca să atragem un public şi mai mai mare, mai larg, spre aceste evenimente?
Ioan Cristescu: Cum spuneam, să administrăm mai bine cultura. Târgurile de carte sunt nişte spectacole necesare. Ne ducem acolo, de două ori pe an în Bucureşti, ca să vedem ce mai este nou şi să ne bucurăm de atâtea cărţi. Din nefericire, suntem pe ultimul loc la lectură, la citit. Ori asta ce înseamnă? Înseamnă, cum spuneam mai devreme, că în familie trebuie să avem grijă să citim împreună cu copiii noştri, părinţii să citească, nu să le dea telefonul şi să scape de ei. Eu înţeleg că există o dinamică a cotidianului, este o dinamică din ce în ce mai presantă, dar trebuie să ne facem timp pentru lucrul acesta. În acelaşi timp, în şcoală trebuie să existe ore de lectură. N-aş vrea să intru în amănunte, dar am întâlnit cadre didactice care nu prea au chef să citească, ori ei ar trebui să înţeleagă că pe lângă disciplinele obligatorii trebuie să aibă ore de lectură şi statul trebuie să găsească politici coerente de sprijinire a zonei editoriale şi de sprijinire a scriitorilor. Încă nu prea avem o coerenţă. Foarte rar în ultimii ani, de-abia anul trecut sau acum doi ani, a apărut o lege a cărţii prin care statul este obligat să doteze bibliotecile, să cumpere cărţi să le doteze. Nu s-a aplicat decât sporadic. Există biblioteci şcolare, cum am văzut în toamna aceasta, care au cărţi din anii ’50- ’60, inclusiv mai există în bibliotecile şcolare, pentru că nu le-au casat, celebrele cuvântări de la plenarele Partidului Comunist, există cărţi traduse din rusă, nu vorbesc de marii scriitori, vorbesc de cărţile de propagandă de prin anii ’50, ori acolo ar fi trebuit să existe cărţi pe care copiii să le caute, să fie interesaţi de ele, de marile cărţi ale copilăriei sau de marile cărţi ale literaturii universale şi literaturii române implicit. Lucrurile acestea nu s-au întâmplat şi atunci, să nu ne mirăm – şi mai sunt şi alte chestiuni de luat în discuţie – că suntem pe ultimul loc în Europa la lectură. Şi din punct de vedere al business-ului, sunt ţări lângă noi, mai mici, cu mult mai mici, care din punct de vedere al cifrei de afaceri pe zona editorială ne depăşesc mult, ceea ce spune foarte mult, şi foarte bine şi foarte rău în acelaşi timp, că avem o problemă nu de creativitate, ci de administrare în cultură şi în zona de carte.
