Cultura are nevoie de public care să o descopere şi să înveţe copiii de foarte de mici să se bucure de ceea ce face tuturor viaţa mai frumoasă, afirmă criticul de film Irina Margareta Nistor, într-o declaraţie acordată AGERPRES de Ziua Culturii Naţionale.
‘Răspunsul cel mai la îndemână este că are nevoie de bani Cultura ca să se poată desfăşura aşa cum s-ar cuveni, dar cred că are nevoie şi de un public, adică de consumatori, că tot se foloseşte termenul acesta mai nou, de consumatorii de cultură, care să o facă cu drag şi care să îşi înveţe copiii de foarte de mici să se bucure de ceea ce ne face tuturor viaţa mai frumoasă, dacă ştim să o descoperim’, a subliniat Irina Margareta Nistor.
În opinia sa, nu ar trebui să existe doar o zi a Culturii, ci ‘o sărbătoare a Culturii per total’.
‘Nu ar trebui să fie o zi a culturii, ar trebui să fie tot timpul, tocmai de aceea ne distanţăm tot mai tare de Cultură. Sigur că în aceşti doi ani de pandemie am apelat tot mai mult la ea, nu ştiu dacă şi la cea aprofundată, nu ştiu dacă am reuşit să depăşim cel mult nişte filme de văzut, adică eu tot sper că am şi citit mai mult şi mă refer aici, fiind vorba de Cultura naţională, dacă am citit autori români mai mult decât până atunci, dacă am ascultat mai multă muzică simfonică românească, de exemplu i-am ascultat mai mult pe Lipatti şi, fireşte, pe Enescu. Cred că asta înseamnă, dar nu ar trebui să fie doar la categoria o zi obligatorie: domnule, în ziua asta ne gândim la Cultură! Nu. Ar trebui să fie o ocazie frumoasă, cum fac francezii când au Sărbătoarea muzicii. La noi ar trebui să fie o sărbătoare a Culturii per total, adică tot ce înseamnă Cultură’, a spus Irina Margareta Nistor.
Ziua Culturii Naţionale este o bună ocazie pentru gândi programe în domeniu.
‘Întâi de toate chestia asta cu ziua lui Mihai Eminescu este foarte discutabilă, fiindcă se pare că pe 15 ianuarie a fost botezat Eminescu şi cred că ar trebui, cu atât mai mult, să i se dea o amploare, adică din momentul acela probabil că o să avem cu toţii un înger păzitor, respectiv şi Cultura română. Cred că este o bună ocazie pentru toată lumea să se gândească ce programe să facă, să se bucure dacă nu se închid între timp oraşul sau ţara. Cred că este un moment foarte bun să ne amintim nu numai de Eminescu, eu mărturisesc sincer că cel mai drag îmi este să îmi amintesc de Eminescu la un loc cu Andrei Gheorghe care cred că i-a adus cel mai frumos omagiu, aşa cum ştia el, de un rafinament extraordinar’, a arătat Irina Margareta Nistor.
Confirmată legislativ prin Legea nr. 238/2010, la propunerea academicianului Eugen Simion, Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită în data de 15 ianuarie, când este marcată ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu.