Fundaţia Comunitară Iaşi lansează, de Ziua Educaţiei, a XIII-a ediţie a Fondului de burse, o ediţie în care accentul este pus pe încurajarea tinerilor de a deveni autonomi şi mai implicaţi în comunitate.
”Implicarea Fundaţiei Comunitare Iaşi în educaţie este deja o tradiţie şi, an de an, susţinerea elevilor cu rezultate deosebite răsună ca un ecou în comunitatea ieşeană”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Programul de burse este destinat elevilor din clasele V – XII, care studiază în oraşul Iaşi, au cel puţin media 9 în anul şcolar anterior, iar venitul pe membru de familie nu depăşeşte 1.400 lei în ultimele trei luni.
”Bursele sunt oferite de către companiile ieşene sau de persoanele care îşi doresc să ajute tinerii să se dezvolte armonios. Donatorii pot alege să se implice singuri sau împreună cu prietenii şi colegii, contribuind cu o bursă anuală în valoare de 2.500 de lei. Timp de un an, donatorii îşi călăuzesc bursierii şi le oferă resursele financiare necesare pentru a le facilita educaţia, dar şi pentru a le sprijini pasiunile”, arată sursa citată.
Elevii care se încadrează în criteriile de eligibilitate pot aplica la programul de burse până pe data de 24 octombrie, ora 16,00, completând formularul de pe website-ul www.fundatiacomunitaraiasi.ro (https://forms.gle/LpdFWtDu8z3n1YsT8), iar începând cu luna noiembrie aceştia pot face parte din grupul bursierilor Fundaţiei Comunitare Iaşi. AGERPRES / (AS – autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Marius Frăţilă)