Muzeografii de la Muzeul de Etnografie ‘Anton Badea’ din Reghin lucrează la amenajarea expoziţiei ‘Cămaşa cu ciupag – de la câmp la veşmânt’, dedicată Zilei Iei, în cadrul căreia vor expune mai multe cămăşi cu ciupag roşu din colecţie, trei dintre acestea făcând parte din tezaurul naţional.
‘De Ziua Iei vor fi expuse la muzeu 11 cămăşi cu ciupag, dintre care trei fac parte din tezaurul naţional. Cele mai vechi datează din secolul XIX (6 cămăşi) , din Zona Mureşului Superior, Câmpia Transilvaniei şi Valea Gurghiului. Cămaşa cu ciupag este o cămaşa de tip carpatic, încreţită la gât, componentă a costumului tradiţional românesc, cel mai vechi care s-a purtat în Transilvania, împreună cu catrinţele cu trup vânăt. Cămaşa cu ciupag este realizată din in sau cânepă, combinată cu bumbac, iar elementul decorativ principal este ciupagul, în formă de trapez amplasat sub gulerul cămăşii, cusut printr-o tehnică veche – pe muchiile creţurilor, cu motive predominant geometrice. Expoziţia prezintă prin fotografii de arhivă etapele de cultivare şi prelucrare a cânepii’, a declarat, pentru AGERPRES, Roxana Maria Man, directorul Muzeului Etnografic ”Anton Badea” din Reghin.
Cămăşile cu ciupag roşu sunt specifice portului popular cu trup vânăt, întâlnit doar pe Valea Mureşului Superior şi în câteva localităţi din Câmpia Transilvaniei, ciupagul fiind partea de sus a iei, din zona gâtului, care are cusături deosebite, de culoare roşie.
Expoziţia de la Reghin va fi deschisă în data de 24 iunie, de Ziua Iei, şi va putea fi vizitată până în 31 iulie.
‘Parte componentă a costumului de zi sau de sărbătoare, cămaşa cu ciupag, ca de altfel întreg costumul, este un mod de recunoaştere a identităţii culturale şi un mod de afirmare. Asociate frecvent cu alte elemente din lumea satului, furca de tors, lada de zestre, acestea comunică mesaje diverse despre statutul social, despre ocazie, despre vârstă, zonă, prin decor, motive şi cromatică. Purtând însemnele timpului şi ale locului, exprimă esenţa celor care le-au creat. O întreagă cunoaştere este transmisă prin intermediul procesului de creaţie a cămăşii şi a pieselor componente ale portului popular, în cadrul comunităţii tradiţionale de tip clacă sau şezătoare. Aici se familiarizau tinerii cu secretele prelucrării fibrelor textile – inul, cânepa – şi deprindeau tehnici de artă de ţesut şi cusut’, a precizat Roxana Maria Man.
Vizitatorii expoziţiei vor putea admira, între cele 11 cămăşi cu ciupag, pe cea de pe Valea Mureşului Superior, din localitatea Pietriş Vale, din 1893, din pânză de bumbac, cu dantelă şi mărgele, ţesută în două iţe, încheiată cu acul şi cu broderie plină, dar şi pe cea din 1871, provenind din aceeaşi localitate, pe pânză de bumbac, cu dantelă, ţesută în două iţe, încheiată cu acul, cu broderie plină şi brodată pe creţuri.
Cămăşile din expoziţia de la Reghin provin din zona Văii Gurghiului, de la Hodac şi Ibăneşti, de pe Valea Mureşului Superior, de la Pietriş, Idicel Sat şi Săcalul de Pădure şi de pe Câmpia Transilvaniei, de la Logig.
Două dintre cămăşile de tezaur provin de la Logig, ambele sunt de la începutul secolului XX, una este din pânză de bumbac şi cânepă, cu dantelă, ţesută în două iţe, brodată pe creţuri, cu broderie plină, încheiată cu acul, iar a doua este de pânză de bumbac şi cânepă, cu dantelă, ţesută în două iţe, brodată la fir, brodată pe creţuri.
A treia cămaşă de tezaur, de la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX, provine din localitatea Săcalu de Pădure, este din pânză de bumbac, cu dantelă şi mărgele, ţesută în două iţe, cu broderie plină, cusută pe dos.
Pe lângă ornamentul de la gât, care ţine trupul cămăşii, unele cămăşi au şi un decor pe mânecă la şirul peste cot realizat în alt punct de coasere, în punctul pe scris, şi decorul care marchează cheiţele de pe mânecă. De asemenea, încreţuri (ornamentaţii ale mânecii la cămăşile populare femeieşti) se mai regăsesc şi la volanul cămăşii şi pe brăţara cămăşii.
În colecţia Muzeului de Etnografie ‘Anton Badea’ din Reghin mai există şi câteva cămăşi cu ciupag de culoare neagră, specifice văduvelor, dar marea majoritate sunt cele cu ciupag de culoare roşie.
Muzeografii arată că la catrinţa cu trup vânăt broderia se află în partea de jos, dispusă în registru compact, dar nicio catrinţă nu seamănă cu cealaltă, fiecare având alt decor, alte motive, doar trupul catrinţei este acelaşi.
La fel şi cămăşile, nicio cămaşă nu seamănă una cu cealaltă, fiecare cămaşă având ornamentul ei, chiar şi punctul de coasere diferă. Astfel, pe o cămaşă putem întâlni trei sau şase puncte de coasere – peste fire, în încreţ sau brodat în încreţ.
