Numărul codalbilor, specie de pasăre protejată la nivel internaţional, observaţi într-o zonă din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, a crescut de trei ori în ultimii zece ani, spun specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD).
Codalbul, Haliaeetus albicilla, este o specie reprezentativă de pasăre de interes conservativ şi rară din Rezervaţie, numărul total al perechilor de codalbi de pe glob fiind estimat la aproximativ 7.000, distribuite în Europa, Europa Centrală, Asia de Nord şi în vestul Groenlandei.
‘Dacă acum 10 ani am găsit după golirea heleşteului de la Sarinasuf 24 de codalbi, ulterior numărul de codalbi a crescut: 28, 44, 85 (în februarie 2022). Estimăm că au fost peste 100 de codalbi în heleşteu şi zonele imediat învecinate, urmează să revenim pentru o nouă numărare a acestor păsări spectaculoase’, au scris recent specialiştii INCDDD pe pagina de Facebook a instituţiei.
În România, la începutul secolului al XX-lea, codalbul era considerat una dintre cele mai larg răspândite şi numeroase acvile din ţară, atât ca specie clocitoare, cât şi de pasaj, perechi cuibăritoare fiind observate şi pe Valea Dunării, în pădurile Babadag – Enisala, Mandra (Agighiol) şi Isaccea – Luncaviţa, zone din judeţul Tulcea, dar şi pe lunca Mureşului Inferior, precum şi în câmpia Crişului Alb şi Crişului Negru.
Corpul păsării are o lungime totală cuprinsă între 70 de centimetri şi 90 de centimetri, iar anvergura aripilor se situează între 193 şi 250 de centimetri.
‘Atât în zbor cât şi în repaus, codalbul adult prezintă o siluetă masivă. Masa corporală a masculului este de 3,1 – 5,4 kilograme, iar cea a femelei se situează între 3,7 kilograme şi 6,9 kilograme’, se arată într-o informare transmisă AGERPRES de INCDDD.
În România, la finele anului 2020, cuibăreau circa 90 de perechi, din care aproximativ 66 de cuibăritoare în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Exemplarele din această specie ating maturitatea sexuală la cinci ani şi pot trăi până la cel puţin 27 de ani în sălbăticie şi 42 de ani în captivitate.
‘Perechile teritoriale sunt extrem de fidele, în general ocupă acelaşi teritoriu pe tot parcursul vieţii, şi teritoriile tind să fie ocupate de generaţiile viitoare de codalbi. Cuiburile sunt construite în copaci pe marginile de canal şi pe margini de faleză, preferă copaci în zonele împădurite, copaci maturi, deoarece sunt în mod clar favorizaţi pentru a sprijini cuiburile uriaşe. Codalbul de regulă îşi construieşte mai multe cuiburi, aceeaşi familie ocupând alternativ trei până la cinci cuiburi’, mai spun reprezentanţii INCDDD.
Cuibul codalbilor este construit din crengi de diferite dimensiuni pe care le aduce în cea mai mare parte masculul, iar femela le aranjează. Partea superioară a cuibului este căptuşită cu diferite plante verzi, crenguţe cu frunze verzi şi lână. Cuibul este, în general, amplasat în partea de sus a arborelui, mărimea acestuia putând ajunge şi la un metru cub.
Codalbul este o specie monogamă ce tinde să îşi păstreze perechea toată viaţa. Perioada cuibăritului variază în funcţie de latitudinea geografică, în ianuarie în zonele sudice ale arealului de răspândire, iar în nord începe din aprilie-mai.
În Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, jocurile nupţiale încep din decembrie, iar cuibăritul debutează la sfârşitul lunii ianuarie.
‘Specia depune până la trei ouă şi foarte rar patru ouă. Perioada de incubaţie este de 40 – 45 de zile începând de la depunerea primului ou. Puii sunt îngrijiţi de femelă, cu multă atenţie, în primele 14 zile, apoi aceasta stă în imediata apropiere a cuibului încă 14 zile, perioadă în care masculul aduce mâncare la cuib. Puii cresc în stare de zbor de la circa 80 – 95 grame la 4 – 6 kilograme, iar cea mai abruptă creştere în greutate apare în timpul primelor cinci săptămâni de viaţă. Puii de obicei se dispersează pe teritoriu la circa două – trei luni de la naştere’, informează INCDDD.
Exemplarele de codalb au o legătură strânsă cu apă. Specia se hrăneşte în principal cu peşte şi cu păsări de apă, raţe, lişiţe, corcodei, lebede, mamifere mici şi hoituri, mai ales iarna.
‘La sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai, în timpul depunerii icrelor, codalbii vânează peşti, şi anume pe picioare, cu sărituri în apă mică. Astfel, crapii de la 10 – 15 kilograme îi cad deseori pradă. Pe broaştele ţestoase le lasă să cadă de la mare înălţime considerabilă, ca să le spargă carapacea, de multe ori încearcă cu ciocul să le deschidă ţestul’, precizează specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării.
Ca habitate pentru hrănire, codalbul preferă zonele umede cu apă dulce şi marină, lacuri cu acvatorii întinse, fluvii şi mlaştini mari, zonele de coastă ale oceanelor şi mărilor, bogate în peşti şi păsări acvatice. Cuibul şi-l construieşte în coroane de copaci înalţi, puternici şi maturi, cum ar fi pinul, fagul, salcia, plopul şi stejarul, chiar şi la distanţe de până la 10 kilometri de habitatele de vânătoare, rareori la marginea pădurii. În Ţările Scandinave cuibăreşte şi pe stânci. În general, cuiburile sunt construite în apropierea habitatelor de vânătoare.
Cea mai veche sărbătoare din calendarul mediului este Ziua Internaţională a Păsărilor, celebrată în 1 aprilie încă din anul 1906. Aceasta are la bază Convenţia pentru apărarea păsărilor, un acord care promovează principii legate de importanţa lor în ecosistemul planetei.
