Bucureştenii sunt invitaţi să participe joi la o Sesiune de lectură publică, în Grădina Botanică ‘Dimitrie Brândză’, începând cu ora 18,00.
Evenimentul este dedicat celebrării Zilei Limbii Române şi este organizat de Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB), prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’, Open Art, APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România) şi AgenţiadeCarte.ro, informează un comunicat transmis AGERPRES.
Sesiunea de lectură publică este susţinută de Ioana Crăciunescu, Gabriela Toma şi Dan Mircea Cipariu, scriitori şi poeţi care au publicat în ultimii trei ani volume foarte valoroase, premiate atât în România, cât şi în afara ţării.
Ziua Limbii Române se sărbătoreşte, în România, la data de 31 august, ca urmare a unei iniţiative legislative din 2011, votată de Parlamentul României, prin Legea nr. 53/2013. Ziua Limbii Române a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeaşi dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990, în Republica Moldova, sub numele Limba Noastră, pentru a transmite mesajul că limba română este limba vorbită nu numai între graniţele ţării, ci şi dincolo de frontiere.
Întrucât numărul de participanţi este limitat – aproximativ 200 de persoane – de spaţiul disponibil organizării unor astfel de evenimente, din cadrul Grădinii Botanice, bucureştenii care vor participa la eveniment au fost selectaţi pe baza unor fişe de înscriere, care au fost disponibile în toate filialele BMB şi la Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, arată sursa citată.