Expoziţia ‘Şcoala Verde. Şi eu pot fi Retrofit’, dedicată Zilei Mondiale a Eficienţei Energetice, marcată pe 5 martie, a fost vernisată, marţi, la Palatul Parlamentului.
La evenimentul organizat de Primăria Sectorului 6, au participat copiii de la şcolile modernizate din această zonă administrativă a Capitalei, singurele din ţară care beneficiază de panouri fotovoltaice şi sisteme inteligente. Elevii şi-au prezentat şcolile, dar şi case ale viitorului pe care le-au realizat în miniatură, împreună cu angajaţi ai primăriei.
Preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii de la Camera Deputaţilor, Bende Sandor, a subliniat că este foarte important că sunt copii care şi-au dat seama că mediul înconjurător trebuie protejat.
‘Este un lucru excepţional că aceşti copii au reuşit să facă aceste desene, că au reuşit să facă aceste concepţii şi le au în cap pentru a proteja viitorul, pământul pe care trăim, mediul nostru înconjurător, în aşa fel încât să beneficiem de toate facilităţile tehnologiilor moderne’, a spus Bende Sandor, la eveniment.
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a menţionat că nu i-a fost uşor să modernizeze aceste şcoli, pentru că România nu are constructori obişnuiţi să lucreze la astfel de standarde.
‘Sunt primele şcoli din România de acest fel. Constructorii din România încep să construiască la aceste standarde şi, cu cât mai mult, cu atât mai bine. (…) Nu este suficient doar să facem construcţii la aceste standarde, trebuie să operezi clădirea, adică trebuie să ai oameni specializaţi care să ştie să opereze sistemele, pentru ca ea să fie eficientă. Sunt o multitudine de sisteme care trebuie să funcţioneze pentru ca această clădire să nu mai aducă energie din afară şi să fie suficientă pe parcursul existenţei sale. (…) Este foarte important pentru noi, pentru Sectorul 6 şi, în general, pentru Bucureşti, ca pe PNRR să se deconteze aceste cheltuieli’, a transmis Ciucu.