Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) invită publicul vineri, sâmbătă şi duminică, de Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, la un program dedicat, sub genericul ‘Un weekend cu Brâncuşi’.
Potrivit unui comunicat al MNAR, transmis luni AGERPRES, aniversarea sa va fi celebrată vineri, de la ora 19,00, la Sala Auditorium, printr-un concert de muzică tradiţională românească susţinut de Simion Bogdan-Mihai şi Lăutarii de mătase.
Programul va fi precedat de prezentarea aforismelor marelui sculptor, în lectura actorului Richard Bovnoczki, membru al echipei Teatrul Naţional Bucureşti, urmate, în aceeaşi interpretare, de aprecierile lui Ion Minulescu, Marcel Iancu şi Paul Morand publicate în revistele de avangardă Contimporanul şi Integral din anii 1925-1927.
Sâmbătă şi duminică, MNAR organizează ghidaje gratuite în Sala Constantin Brâncuşi din Galeria Naţională.
Cu această ocazie, MNAR lansează şi turul virtual al acestui spaţiu, iniţiativă realizată în parteneriat cu echipa Into Virtual Reality, care va fi pus la dispoziţia publicului de sâmbătă, pe site-ul MNAR.
‘Aniversăm cu bucurie naşterea părintelui sculpturii moderne cu muzică veche românească, care i-ar fi plăcut şi lui. Accentuăm, astfel, legătura lui cu spiritualitatea românească şi prezentăm aprecierile timpurii ale operei sale care dovedesc deschiderea către modernitatea cea mai acută a oamenilor de cultură din România interbelică. Totodată, evenimentul deschide seria de manifestări culturale dedicate Zilei Internaţionale a Francofoniei, care se vor desfăşura la MNAR sub genericul ‘Dincolo de cuvinte – Au-dela des mots’. Acestea vor cuprinde ghidaje dedicate în expoziţiile permanente şi expoziţiile ‘Pallady 150′, prelegeri şi alte activităţi cu public’ spune Călin Stegerean, directorul general al MNAR, citat în comunicat.
Participarea la programul de sâmbătă se face cu bilet de intrare, preţ 12 lei, iar la tururile ghidate se va face în baza biletului de intrare la Galeria Naţională şi în limita a 15 persoane per ghidaj. Preţul biletului de intrare este 20 lei, ghidaj gratuit.
Accesul la evenimente şi ghidaje se face cu respectarea tuturor normelor pentru combaterea virusului SARS COV-2, în vigoare.