Preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Deputaţilor, deputatul UDMR Biro Rozalia, a declarat, într-un mesaj transmis cu prilejul marcării Zilei Europei, că după criză sanitară fără precedent care a lovit Europa şi întreaga lume, conceptul european trebuie redefinit prin acţiune şi coordonare ţinând cont de nevoile fiecărei societăţi în parte.
‘În acest moment este nevoie de mai multă deschidere faţă de Balcanii de Vest, faţă de ţările care depun eforturi în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Este nevoie de o Europă puternică şi unită, pentru a se putea redresa economic, pentru a deveni o voce puternică în spaţiul global. Astăzi, mai mult decât oricând, este nevoie ca România să îşi exprime ferm punctul de vedere şi să facă paşi concreţi prin care să arate că locul său este, în continuare, în rândul democraţiilor europene consolidate, în care sunt respectate drepturile civice, iar legea este egală pentru toţi, indiferent de etnie, cultură sau religie’, spune Biro Rozalia.
Ea precizează că actualul context regional şi internaţional poate fi o oportunitate pentru ca România să demonstreze că este o ţară puternică şi are o clasă politică matură, capabilă să garanteze siguranţa şi prosperitatea cetăţenilor săi.
‘Ziua Europei sau Ziua Schuman, a fost instituită în 1964, iar în prezent, 9 Mai este o zi care îi aduce pe oameni mai aproape de moştenirea culturii Uniunii Europene. Acum, mai mult ca oricând, este nevoie de solidaritate, de cooperare între ţările membre, pentru păstrarea valorilor comune, pentru consolidarea şi perpetuarea proiectului european. Când Europa şi întreaga lume se confruntă cu această pandemie, este nevoie de mai mult pragmatism şi empatie. Mai mult ca oricând este nevoie de solidaritate şi unitate între toate ţările continentului european. După această criză sanitară fără precedent care a lovit Europa – şi întreaga lume- conceptul european trebuie redefinit prin acţiune şi coordonare ţinând cont de nevoile fiecarei societăţi în parte’, mai afirmă preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Deputaţilor. AGERPRES / (AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Marius Frăţilă)