Zona verde din Campusul Universităţii Politehnica Bucureşti se va redeschide publicului larg, după o pauză de aproximativ doi ani, oferind locuitorilor Sectorului 6 un amplu spaţiu de recreere.
Potrivit unui comunicat al UPB, transmis marţi AGERPRES, accesul bucureştenilor în această zonă va fi permis de luni până vineri, între orele 6,00 – 8,00, respectiv 17,00 – 22,00, iar sâmbăta şi duminica în intervalul 6,00 – 22,00. Mai mult, în perioada vacanţelor intersemestriale şi a vacanţei de vară, programul va fi de luni până duminică între orele 6,00 – 22,00.
Această decizie a fost luată de conducerea UPB în baza acordului de parteneriat cu Primăria Sectorului 6 al Capitalei, protocolul de colaborare dintre cele două instituţii urmând să fie semnat miercuri de rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, şi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.