Un bărbat de 62 de ani, din localitatea Santa Mare, a murit, joi după- amiază, într-un incendiu care i-a cuprins casa, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Potrivit acestora, bărbatul a fost găsit mort în locuinţa care ardea în totalitate.
‘Cu câteva ore înainte de a observa că locuinţa este cuprinsă de flăcări, vecinii l-au văzut în curte, aprinzând mai multe resturi vegetale de lângă clădire. Lăsat nesupravegheat, focul s-a extins la casă. Chemaţi în ajutor, pompierii militari de la Gărzile de Intervenţie Ştefăneşti şi Truşeşti, au ajuns, în cel mai scurt timp, la faţa locului. Aceştia au constatat că întreaga locuinţă era cuprinsă de flăcări, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casa vecinilor. Concomitent cu acţiunea de stingere, pompierii au început şi căutarea proprietarului, despre care nu se ştia dacă era sau nu în interior, în momentul izbucnirii incendiului. Din nefericire, acesta a fost găsit decedat, într-una dintre camere’, susţin oficialii ISU.
Pompierii spun că intervenţia a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile care erau depozitate în interiorul casei. AGERPRES (AS- Cristian Lupaşcu, editor: Antonia Niţă)