AcasăStiri generaleBurduja: Avem în vedere modificarea legislaţiei privind startup-urile inovatoare

Burduja: Avem în vedere modificarea legislaţiei privind startup-urile inovatoare

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat vineri că în prezent nu există certitudinea că activităţile de cercetare-dezvoltare sunt în mod corect certificate şi a adăugat că are în vedere modificarea legislaţiei privind startup-urile inovatoare, dar şi ‘clarificarea’ legislaţiei privind aplicarea facilităţilor fiscale valabile în cercetare-dezvoltare.

Sebastian Burduja a subliniat, în cadrul unui eveniment, importanţa creşterii investiţiilor în cercetare, dezvoltare şi inovare pentru dezvoltarea şi utilizarea tehnologiilor cu impact asupra calităţii vieţii, creşterii productivităţii şi competitivităţii, creării de locuri de muncă sustenabile.

‘În acest moment, nu există certitudinea că activităţile de cercetare-dezvoltare sunt în mod corect certificate, astfel că avem în lucru două ordine, unul comun cu Ministerul Finanţelor şi unul al Ministerului Cercetării. În ordinul comun cu Finanţele am decis să mergem pe o variantă în care vom lăsa la latitudinea contribuabililor să apeleze sau nu la certificarea activităţilor de cercetare-dezvoltare printr-un expert din Registrul de Experţi prevăzut acum de lege. Ne dorim ca în cel mult 30 de zile să operaţionalizăm cele două ordine, pentru a standardiza procesul şi pentru a crea predictibilitate şi certitudine pentru antreprenorii care aplică facilităţile respective’, a spus ministrul, citat într-un comunicat de presă.

El a amintit că în componenta nouă de cercetare a PNRR, România are peste un miliard de euro la dispoziţie, cea mai mare parte ‘pentru minţi, nu pentru ziduri’.

‘Asta înseamnă că direcţionăm aceste sume către beneficiari la nivelul cercetătorilor şi ne pregătim să anunţăm un mare proiect prin care vrem să aducem în România cercetători de elită mondială, care să îşi formeze aici echipe de proiect şi să dezvolte inovarea. Odată dezvoltată aici, inovarea produce dividende pentru societatea românească. Pentru a stimula sectorul privat local să se implice în activităţi de acest gen avem în vedere, pe de o parte, modificarea legislaţiei privind startup-urile inovatoare, dat fiind că statul român tratează, în acest moment, cu acelaşi regim juridic un startup în domeniul inteligenţei artificiale şi unul din orice alt domeniu, şi, pe de altă parte, clarificarea legislaţiei privind aplicarea facilităţilor fiscale valabile în cercetare-dezvoltare’, a explicat Sebastian Burduja în cadrul evenimentului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks