În majoritatea cartierelor municipiului Craiova va fi întreruptă furnizarea apei, în noaptea de joi spre vineri, în intervalul orar 22,00 – 6,00, din cauza a două avarii majore produse pe aducţiunea de apă Isvarna-Craiova în urma unor alunecări de teren.
Potrivit Companiei de Apă Oltenia (CAO), cele două avarii sunt pe raza localităţilor Tatomireşti (judeţul Dolj) şi Rovinari (judeţul Gorj), produse de alunecări de teren care au smuls şi deplasat tuburile conductei.
‘Se lucrează continuu, de mai bine de 24 de ore, pentru remedierea defecţiunilor, timp în care furnizarea apei a fost întreruptă în localităţile de pe întreg traseul aducţiunii, respectiv Bâlteni, Plopşoru, Brăneşti, Ţânţăreni – din Judeţul Gorj, şi Filiaşi, Braloştiţa, Scaeşti, Brădeşti, Coţofenii Din Dos, Coţofenii din Faţă – din judeţul Dolj. În municipiul Craiova consumul a fost asigurat, până în acest moment, din celelalte surse, respectiv Marica, Gioroc şi baraj Jiu. Însă acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea unui regim continuu de alimentare cu apă în municipiu, Compania de Apă Oltenia fiind nevoită să întrerupă furnizarea apei, în noaptea de joi/vineri (15.09.2022 – 16.09.2022), în intervalul orar 22,00 – 6,00 pentru refacerea stocurilor’, informează Compania de Apă Oltenia.
Vor fi afectate cartierele Şimnicu de Jos, Centura de Nord, Craioviţa, George Enescu, Brazda lui Novac, zona de centru, Rovine, Lăpuş, Lăpuş-Argeş, Valea Roşie, Sărari şi Bariera Vâlcii.
‘Angajaţii Companiei de Apă Oltenia depun toate eforturile pentru reluarea furnizării apei la parametri normali. Urmează ca situaţia rezervelor să fie comunicată în funcţie de evoluţia consumurilor. Compania de Apă Oltenia S.A., prin laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcţiune a sistemului. Atenţionăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menţionate că, din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei’, au mai anunţat reprezentanţii CAO. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)