Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că a avut negocieri ‘complicate’ cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai producătorilor de vaccinuri anti-COVID privind reducerea cantităţii de doze pentru România, exprimându-şi speranţa ca acestea să ajungă la final ‘în curând’.
‘Am avut negocieri complicate cu cei de la Comisia Europeană şi de la producători. Sper ca aceste negocieri să ajungă în curând la un final, negocieri legate de faptul că noi de la una dintre companii care produce vaccinul pe bază de ARN mesager trebuia să primim anul acesta 11,2 milioane de doze şi este puţin probabil să folosim această cantitate. De la celălalt producător există o cantitate restantă din anul 2021 de 4,5 milioane. Sunt sute de milioane de euro. (…) Dacă vom putea să finalizăm această reducere de cantităţi, noi suntem gata să găsim şi calea juridică, pentru că este o cale juridică de urmat care nu este de rutină. Nu poţi, de exemplu, să închei un contract în care să plăteşti integral în avans o anumită cantitate de produse, nu neapărat de vaccin’, a explicat ministrul.
El şi-a manifestat speranţa, totodată, ca vaccinul adaptat tulpinilor circulante ale noului coronavirus să ajungă cât mai repede în ţară.
‘De aceea, ai nevoie de o modificare legislativă care înseamnă o ordonanţă care să facă posibil acest lucru şi lucrăm, suntem avansaţi, avem şi la dispoziţie un sprijin din partea domnului prim-ministru pentru acest lucru. Şi atunci, în momentul în care o să putem să încheiem aceste demersuri de natură juridică şi financiară, am discutat cu producătorii şi, într-un timp foarte scurt, acest vaccin adaptat tulpinilor circulante va ajunge în România. Îmi doresc să ajungă cât mai repede, să nu ajungem în situaţia că vine în ianuarie sau februarie. Să fie cât mai repede’, a afirmat Rafila.