Acasă652Gorj: Spitalul Judeţean suspendă programul de vizită în secţiile cu risc crescut

Gorj: Spitalul Judeţean suspendă programul de vizită în secţiile cu risc crescut

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu a luat decizia suspendării programului de vizită în secţiile cu risc crescut, măsura intrând în vigoare de miercuri, a informat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Mihaela Ţicleanu.

Potrivit acesteia, suspendarea vizitelor se face pentru secţiile ATI I, ATI II, ATI COVID, Boli Infecţioase, Compartiment arşi, USTAAC, Neonatologie, Zonele Tampon suspecţi COVID-19.

‘Programul de vizitare pentru celelalte secţii/compartimente rămâne acelaşi, cu menţiunea că durata vizitei se va reduce la maximum 15 minute. Programul de vizitare este: zilnic, de luni până vineri în intervalul orar 13,00 – 17,00, sâmbăta şi duminica în intervalul orar 9,00 – 12,00 şi 14,000 – 17,00. Vizitatorii/aparţinătorii vor primi cu titlu gratuit echipamentul standard de protecţie (mască de protecţie, halat de protecţie şi botoşi de unică folosinţă). Acest echipament îl vor primi la intrarea în secţie şi va fi înlăturat la ieşirea din secţie. În cazul pacienţilor minori, este permisă vizita unui aparţinător doar în cazul în care pacientul internat este neînsoţit. În secţiile în care programul de vizită este suspendat ori în situaţia în care starea de sănătate a pacientului nu permite vizitarea, secţiile/compartimentele vor asigura informarea telefonică zilnică a aparţinătorilor, prin medicul curant/medicul de garda/personalul desemnat, despre starea şi evoluţia pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului’, a precizat Mihaela Ţicleanu.

Măsura a fost luată având în vedere contextul epidemiologic actual, evoluţia infecţiilor/afecţiunilor respiratorii acute şi a gripei.

În prezent, la Secţia Boli Infecţioase sunt internaţi şase pacienţi cu gripă (cinci cazuri tip A şi un caz tip B), dar şi patru pacienţi cu viroze şi cinci cu COVID-19. AGERPRES / (AS – autor: Irina Poenaru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks