Un număr de 98.011 cazuri de infecţii respiratorii acute – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – au fost raportate în perioada 23-29 ianuarie, a informat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Potrivit sursei citate, s-au înregistrat cu 5% mai puţine cazuri comparativ cu săptămâna precedentă.
‘Variaţia în minus faţă de media calculată de 99.812 cazuri din aceleaşi săptămâni din 5 sezoane prepandemice (2015-2019) a fost de 1,8%. Numărul de cazuri înregistrat în aceeaşi săptămână a ultimului sezon epidemic (2019-2020) a fost de 102.981’, a precizat INSP.
În perioada 23 – 29 ianuarie, au fost raportate 3.405 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 4.553 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă.
‘Se menţine o răspândire geografică extinsă, dar cu o intensitate medie a activităţii gripale, cele mai multe cazuri de gripă clinică fiind raportate în municipiul Bucureşti (965) şi în judeţele Timiş (241), Cluj (228), Iaşi (210), Maramureş (129) şi Galaţi (123)’, afirmă INSP.
În acelaşi interval au fost raportate 310 cazuri de gripă confirmate de laborator (21 cu virus AH3, 51 cu virus AH1, 226 cu virus gripal A nesubtipat şi 12 cu virus gripal B).
Conform INSP, până în prezent sunt 43 decese confirmate cu virus gripal, dintre care: 30 cu virus gripal tip A H1 (din care 1 cu co-infecţie cu SARS-CoV-2 şi VRS), 7 cu virus gripal tip A H3 (din care 2 cu co-infecţie cu SARS-CoV-2), 7 cu virus gripal tip A, nesubtipat (din care 3 cu co-infecţie cu SARS-CoV-2).
Până la data de 29 ianuarie, au fost vaccinate antigripal 1.460.456 persoane din grupele la risc, cu ser distribuit de Ministerul Sănătăţii.