Primarul Radu Mihaiu a afirmat, joi, că respingerea proiectului de buget al Sectorului 2 ar fi fost generată de o ‘ambiţie personală’ şi a anunţat că va supune proiectul din nou votului în Consiliul local.
Edilul a precizat, pentru AGERPRES, că, la dezbaterile privind proiectul de buget al Sectorului 2, reprezentanţii PNL au cerut o detaliere a fondurilor pentru Centrul Cultural ‘Mihai Eminescu’. Potrivit lui Mihaiu, alocarea bugetară pentru acest centru este similară celei de anul trecut.
‘Au avut nişte cerinţe rezonabile de transparenţă despre cum se cheltuiesc banii. Le-am spus că vor primi aceste informaţii. Ei spuneau că în lipsa transparenţei nu ar trebuie să fie alocaţi acolo bani sau suficient de mulţi bani. Doar că, dacă s-ar fi aprobat amendamentul dumnealor, în acel caz plăteam degeaba salariile celor de la centrul cultural. Şi, atunci, amendamentul s-a respins. E de spus că amendamentul a avut doar trei voturi ‘pentru’ şi, pentru că acest amendament a fost respins, aceste trei persoane au votat împotriva bugetului. Practic, consider că a fost, nu ştiu, aşa, cumva, o ambiţie personală. Din păcate, ambiţia asta personală afectează întregul sector. O să vedem, stăm de vorbă şi o să supun din nou la vot cât de curând acest buget’, a explicat Radu Mihaiu.
Întrebat dacă respingerea proiectului de buget ar fi putut fi determinată de considerente politice, primarul a precizat că nu are astfel de informaţii.
‘Nu ştiu, nu mi-a fost comunicat aşa ceva şi nu aş vrea să speculez în privinţa aceasta’, a spus el.
Totodată, într-o postare pe Facebook, Radu Mihaiu a atras atenţia că prin respingerea bugetului pot fi afectate plăţile burselor sau programul ‘Şcoală după Şcoală’, precum şi programul de investiţii.
‘Ambiţia personală a trei consilieri PNL Sector 2 pune în pericol respectarea obligaţiilor pe care le avem faţă de cetăţeni. Plăţile burselor şi programului ‘Şcoală după Şcoală’ sunt puse sub semnul întrebării, după ce bugetul Sectorului 2 a fost respins astăzi în şedinţa Consiliului Local. La fel ca întregul buget de investiţii. Aştept mai multă maturitate de la partenerii de coaliţie. Voi supune din nou la vot bugetul în cel mai scurt timp’, a scris Mihaiu.
În şedinţa de Consiliu local, din partea grupului PNL a fost propus un amendament, conform căruia bugetul Centrului Cultural ‘Mihai Eminescu’ urma să fie diminuat cu 4 milioane de lei, fiind majorate creditele bugetare pentru amenajarea curţilor unităţilor de învăţământ. De asemenea, liberalii au cerut o detaliere a proiectelor pe care intenţionează să le implementeze Centrul Cultural ‘Mihai Eminescu’ în acest an.
Radu Mihaiu a cerut directorului centrului cultural să transmită consilierilor locali bugetarea pentru fiecare proiect în parte, până la finalul săptămânii viitoare. El a adăugat că refacerea curţilor şcolilor reprezintă o prioritate şi în acest sens au fost prevăzute 21 de milioane de lei în acest an.
Amendamentul PNL a fost respins, beneficiind doar de trei voturi favorabile.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului Sectorului 2 a fost respins, cu 12 voturi ‘pentru’, 10 ‘împotrivă’ şi trei abţineri, neîntrunind-se numărul minim de 13 voturi pentru a fi adoptat.