Două secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu vor fi amenajate în cadrul unui proiect prin PNRR, în valoare de 40 de milioane de euro, proiect susţinut de Consiliul Judeţean Giurgiu.
‘Avem recent aprobat un proiect pentru amenajarea a două secţii noi ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, finanţat prin PNRR, de 40 de milioane de euro, pe un teren alocat de colegii de la municipiu. (…) La Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu nu există decât spitalizare de zi pe oncologie. Am găsit soluţii pentru propunerea unui astfel de proiect, pentru două secţii noi pe care le vom construi, una de oncologie şi cea de neurologie, oncologia pentru că are doar investigaţii şi tratament de zi, spitalizare de zi, iar neurologia funcţionează în cel mai vechi pavilion al spitalului şi este una dintre cele mai aglomerate secţii din Spitalul judeţean’, a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu.
El spune că aceste investiţii, ca şi celelalte proiecte din PNRR, trebuie finalizate până la finalul anului 2026, iar CJ Giurgiu deja pregăteşte licitaţia pentru proiectare şi execuţie şi ‘dacă nu vor exista prea multe contestaţii, se va putea respecta termenul de execuţie’.
Preşedintele CJ Giurgiu a mai declarat că ar vrea să acceseze şi un proiect pentru sediul Serviciului de Ambulanţă Giurgiu, care e unul ‘total nepotrivit’, dar Ambulanţa nu se află în subordinea CJ şi nu pot fi accesate fonduri în acest sens.