AcasăStiri generaleIGPF: 70.500 de persoane au intrat marţi în România, dintre care circa...

IGPF: 70.500 de persoane au intrat marţi în România, dintre care circa 7.000 de ucraineni

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că marţi au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 70.500 de persoane, dintre care 7.004 de cetăţeni ucraineni.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 140.640 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 41.350 de mijloace de transport.

Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.913.351 de cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi ‘frontiera verde’, poliţiştii au constatat 56 de fapte ilegale (38 de infracţiuni şi 18 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la suma de 9.565 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 870.800 de lei.

Marţi nu s-a permis intrarea în ţară a zece cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 29 de cetăţeni români din diferite motive legale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks