Consultaţii gratuite în specialităţile endocrinologie şi dermatologie vor fi oferite şi în acest an turiştilor care vor fi prezenţi în 5 staţiuni de la malul Mării Negre, în cadrul campaniei de prevenţie ‘Asumă-ţi să fii sănătos!’ a Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti, care se va derula în perioada 14-19 august.
Potrivit unui comunicat remis marţi presei, campania va fi realizată în parteneriat cu Societatea Română de Dermatologie (SRD), Societatea Română de Endocrinologie (SRE) şi Societatea Română de Pediatrie, cu sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa şi al Ministerului Apărării Naţionale.
‘Putem descrie campania de prevenţie ‘Asumă-ţi să fii sănătos!’ a Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti ca fiind deja una de tradiţie şi, pentru al treilea an consecutiv, ne bucurăm să oferim turiştilor aflaţi pe litoralul românesc consultaţii gratuite în specialităţile dermatologie şi endocrinologie, numărul în creştere al celor ce au trecut pragul ediţiilor anterioare încurajându-ne să dăm continuitate acestui frumos proiect, pentru realizarea căruia ţin să le mulţumesc atât medicilor rezidenţi şi specialişti, precum şi conducerii celor două societăţi medicale de profil SRD şi SRE, Ministerului Apărării Naţionale, Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa şi echipelor SMURD şi SALVAMAR’, a declarat rectorul Universităţii ‘Carol Davila’, Viorel Jinga, potrivit comunicatului de presă.
El a spus că din acest sezon campania va avea sprijinul Societăţii Române de Pediatrie, prin cei 12 medici pediatri care vor oferi consultaţii copiilor aflaţi în vacanţă la mare.
‘Dacă numărul total al consultaţiilor medicale înregistrate în cadrul primei ediţii a campaniei de prevenţie ‘Asumă-ţi să fii sănătos!’ – Litoral 2021 – a fost 2.066, anul trecut, această cifră a urcat la 4.374, demonstrând din partea turiştilor aflaţi la Malul Mării Negre un interes crescut faţă de screeningul dermatologic şi endocrinologic şi în definitiv faţă de propria lor sănătate, fapt ce denotă din partea acestora atât responsabilitate, cât şi respect faţă de medici şi faţă de medicina de prevenţie’, a afirmat prorectorul UMF ‘Carol Davila’, Cătălina Poiană.
Totodată, dr. Alin Nicolescu, secretar general al Societăţii Române de Dermatologie, a declarat că rolul medicinei de prevenţie este unul fundamental pentru integritatea sănătăţii fiecărei persoane.
Pe parcursul celor şase zile ale campaniei ‘Asumă-ţi să fii sănătos!’, toţi cei care doresc să beneficieze gratuit de consultaţii dermatologice şi endocrinologice vor putea apela la profesionalismul celor 26 de medici (rezidenţi şi specialişti) care vor fi prezenţi în cele cinci puncte de lucru special amenajate în staţiunile Costineşti, Neptun, Saturn, Mangalia şi Olimp.
Consultaţiile se vor face în perioada 14 – 19 august, în intervalele orare 9,00 – 12,00 şi 15,00 – 18,00, cu excepţia zilei de 19 august, când programul de screening se va derula doar în cursul dimineţii.