AcasăPoliticaSindicatul Unit TAROM îşi declară solidaritatea faţă de greva sindicatelor din Educaţie

Sindicatul Unit TAROM îşi declară solidaritatea faţă de greva sindicatelor din Educaţie

Sindicatul Unit TAROM (SUT), membru al Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), îşi declară solidaritatea faţă de greva sindicatelor din Educaţie – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală (FNS) „Alma Mater”.

„Această formă de protest extremă, reprezintă ultimă soluţie prin care îi putem determina pe aceşti guvernanţi incompetenţi să nu mai ignore, să nu mai fie indiferenţi şi să nu mai amâne luarea unor decizii vitale pentru sistemul de învăţământ, pentru viitorul copiilor noştri cât şi pentru alte zone vitale ale economiei româneşti cum este aviaţia. Greva reprezintă acţiunea îndreptăţită a noastră, a cetăţenilor români, de a transmite incompetenţa celor care conduc această ţară, numită România! Îi rugăm pe guvernanţii acestei ţări să nu se joace cu focul şi să nu uite că noi suntem cei care i-am pus în fruntea acesteia. Amintim Guvernului României că anul trecut şi SC TAROM SA a fost aproape de greva generală”, a transmis duminică preşedintele Sindicatul Unit TAROM (SUT), Narcis Pascu, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Sindicatele din Educaţie au anunţat că vor declanşa luni, 22 mai, greva generală, nemulţumiţi de salarizarea din sistem.

Premierul Nicolae Ciucă se întâlneşte duminică, la Palatul Victoria, cu sindicatele din Educaţie, pentru a discuta pe marginea revendicărilor acestora. Consultările sunt programate să înceapă la ora 14:00, potrivit Biroului de presă al Guvernului.

Sursa: AGERPRES

Articolul Sindicatul Unit TAROM îşi declară solidaritatea faţă de greva sindicatelor din Educaţie apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks