Acasă652Suceava: Tratament multidisciplinar de ultimă generaţie pentru cancerul de sân, la Spitalul...

Suceava: Tratament multidisciplinar de ultimă generaţie pentru cancerul de sân, la Spitalul Judeţean

Pacientele Spitalului Judeţean de Urgenţe (SJU) Suceava diagnosticate cu cancer mamar beneficiază, în prezent, de tratament multidisciplinar de ultimă generaţie, atât pe plan oncologic, cât şi chirurgical, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr Dan Teodorovici.

El a precizat că este vorba despre stabilirea diagnosticului prin core-biopsy simplă sau ecoghidată, proceduri minim invazive, posibilitatea tehnicii ganglionului santinelă prin noul serviciu de medicina nucleară, dar şi tratamente oncologice inovatoare şi intervenţii chirurgicale complexe la nivelul glandei mamare.

Pentru pacientele cu cancer de sân primar, cu risc înalt, în momentul de faţă există o oportunitate privind posibilitatea de a primi tratament imunooncologic preoperator, în asociere cu chimioterapie neoadjuvanta şi postoperator cu terapie endocrină adjuvantă.

Potrivit dr Dan Teodorovici, în prezent se află în derulare un studiu pe această categorie de pacienţi, avizat favorabil de Comisia Naţională de Bioetică a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, iar rezultatele preliminare sunt foarte încurajatoare, constatându-se un răspuns foarte bun şi dispariţia cvasicompletă a celulelor tumorale la două paciente.

Se estimează că un număr de aproximativ 1.200 de paciente la nivel global vor participa la acest studiu şi aproximativ 30 dintre acestea în România, iar o parte dintre acestea sunt la Suceava.

Din echipa multidisciplinară fac parte dr Motan Doina (oncologie), dr Găinaru Bogdan, dr Leneschi Lucian (chirurgie generală), dr Lulciuc Cătălin (radiologie intervenţională), dr Botezan Andreea, dr Pascal Alexandrina, dr Mireanu Luminiţa, dr Ionaşcu Georgiana (anatomie patologică).

Conform sursei citate, dezvoltarea continuă a tratamentelor pentru afecţiunile sânului la nivelul SJU Suceava reprezintă un real ajutor pentru pacientele din judeţ cu acest gen de afecţiuni, care până acum erau nevoite să se adreseze pentru tratament unităţilor medicale din centrele universitare. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks