Primii 150 dintre cei 1.650 de copii care provin din familii defavorizate din judeţul Iaşi au ajuns pe litoral cu ajutorul proiectului intitulat ‘Tabăra Marea Vieţii’, derulat de preotul Dan Damaschin, paroh la una din maternităţile din municipiul reşedinţă.
Copiii şi adolescenţii incluşi în programul ‘Marea Vieţii’ sunt cazaţi la Eforie Nord, într-o locaţie de vis, timp de o săptămână.
‘Avem o locaţie special amenajată la Eforie Nord. Sunt 30 de camere care pot ajunge la o capacitate totală de 150 de persoane. În momentul de faţă, pe litoral se află deja prima serie. Ne dorim ca până la finalul sezonului estival să bucurăm la 1.650 persoane să se bălăcească în apele mării şi să uite de necazurile de acasă. Mare parte dintre aceste persoane sunt copii care provin din familii nevoiaşe, familii cu foarte mulţi fraţi sau familii din mediul rural, copii care au multe privaţiuni. Copiii aceştia sunt cuminţi, sunt buni la învăţătură, hărnicuţi, au grijă şi de fraţii mai mici şi îşi ajută familiile. Aşa că vrem şi noi să îi recompensăm cu o tabără’, a declarat, pentru AGERPRES, Dan Damaschin, preotul paroh de la Maternitatea ‘Cuza Vodă’ Iaşi.
Până acum, copiii au văzut marea doar din fotografii sau în imaginile surprinse de pe micul ecran al televizorului. Pe parcursul unei săptămâni, copiii incluşi în proiectul ‘Marea Vieţii’ beneficiază zilnic de trei mese şi gustări, de o adevărată bălăceală în apele Mării Negre, dar şi de condiţii de cazare excelente pentru care preotul ieşean alături de voluntari au muncit câteva săptămâni.
‘Această tabără e mai mult decât un prilej de a se simţi bine. Ei învaţă ce este o normalitate, normalitate pe care ulterior vor trebui să îşi înveţe familiile ce înseamnă. Pe de altă parte, este o reaşezare în societate, o redare a demnităţii. Aceşti copii până acum au fost văzuţi ca fiind ultimul din sat sau din şcoală. În acest fel le redăm demnitatea. Vor avea şi ei ce povesti despre vacanţa lor, în septembrie, în prima zi de şcoală. Pe lângă faptul că vor mânca pe săturate tot ceea ce poftesc, vor face baie pe săturate, vor dormi într-un pat cu lenjerie curată şi se vor juca atât timp cât vor dori’, a explicat preotul Dan Damaschin.
Pentru ca un copil care provine dintr-un mediu defavorizat să poată călători cu ‘trenul vieţii către marea vieţii’, cum îi place preotului Dan Damaschin să spună, se implică o adevărată comunitate.
Cu banii strânşi din donaţiile făcute în contul Asociaţiei Glasul Vieţii, preotul ieşean cumpără copiilor nevoiaşi tot ceea ce au nevoie şi le achită cheltuielile de transport şi cazare.
‘Credeaţi că se poate călători cu trenul vieţii către marea vieţii, aşa, cu burticile goale, în arşiţa … nopţii? Apa şi păpica, ca să umplem burtica, sunt mai mult decât necesare, sunt cheia unei nopţi de vară, cu poveşti, glumiţe şi vise ce nu pot fi uitate vreodată’, este unul dintre mesajele postate pe pagina de socializare a preotului ieşean, căruia cu drag îi răspund persoanele cu dare de mână sau, mai bine spus, cei cărora le pasă că printr-o donaţie oricât de mică făcută poate schimba destine.