Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat că, în săptămâna 19 – 25 iunie, 42,9% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Dolj, Iaşi, Dâmboviţa şi Galaţi.
În perioada de referinţă au fost înregistrate 586 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi au fost raportate 9 decese la pacienţi cu COVID-19.
Potrivit raportului săptămânal de supraveghere, 48,4% dintre cazurile confirmate s-au înregistrat la persoane care nu s-au vaccinat anti-COVID.
Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit 45,9% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.
Conform INSP, 57,2% din decese s-au înregistrat la persoane nevaccinate.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 86,6% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 54,7% la bărbaţi.
Dintre persoanele care au murit, 93,8% aveau cel puţin o comorbiditate asociată.