Un deţinut a fost adus la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi după ce a înghiţit componenta unei unghiere, pentru extragerea corpului străin medicii efectuând o intervenţie cu ajutorul endoscopiei.
Echipa de endoscopie intervenţională a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie a intervenit în regim de urgenţă pentru a salva viaţa unui deţinut care a aspirat un corp străin metalic.
Bărbatul de 41 de ani a alertat personalul medical al instituţiei unde se află în detenţie deoarece a început să prezinte tuse şi expectoraţie cu sânge proaspăt, şuierături în piept şi durere la nivelul toracelui.
A fost transportat în UPU de la Spitalul ‘Sfântul Spiridon’, unde acesta a declarat că, în mod accidental, s-a înecat şi a aspirat un obiect metalic de mici dimensiuni. Examinarea imagistică a arătat că la nivelul bronşiei principale drepte este blocat un obiect de aproximativ 7 cm lungime şi 1,5 cm lăţime ce s-a dovedit a fi o parte componentă a unei unghiere.
Bărbatul a fost adresat imediat Spitalului Clinic de Pneumoftziologie pentru extracţia corpului străin.
‘Intervenţia a fost una dificilă întrucât obiectul era periculos, el având o lamă ascuţită, iar mobilizarea sa putea duce la rănirea suplimentara a mucoasei bronşice sau chiar la perforarea acesteia şi putea avea consecinţe dezastruoase pentru pacient’, a explicat managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, conf.univ.dr Radu Crişan Dabija.
Echipa de endoscopie intervenţională alcătuită din cinci medici şi două asistente medicale, care a beneficiat de suportul echipei din secţia ATI şi a celei din blocul operator, a intervenit de urgenţă pentru a salva viaţa deţinutului.
‘Pacientul a fost sedat şi, sub anestezie generală s-a practicat bronhoscopie rigidă – metoda prin care corpul străin a fost extras cu succes în aproximativ 25 de minute. Aspiraţia de corp străin în arborele traheobronşic are caracter de urgenţă imediată deoarece pune în pericol viaţa pacientului, mai ales dacă apare şi sângerarea. Din fericire, intervenţia a decurs fără probleme. Au fost luate toate măsurile de siguranţă, iar momentan pacientul este în afara oricărui pericol. Extracţia de corp străin aspirat în arborele traheobronşic este o procedură medicală ce implică un grad înalt şi particular de competenţă a personalului medical, dar şi dotare corespunzătoare a Laboratorului de Endoscopie Bronşică, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi fiind singura unitate sanitară din Regiunea Moldovei în care se poate realiza aceasta intervenţie’, a declarat dr Radu Crişan Dabija.
Potrivit managerului spitalului, în cursul zilei, pacientul va fi consultat şi de medicii chirurgi şi gastroenterologi deoarece imaginile radiologice arată posibila prezenţa a unor corpi străini de natură necunoscută şi la nivelul aparatului digestiv.