Drina Pepene este cel mai bun exemplu că un suflet de artist se poate manifesta la orice vârstă. Deşi a avut o meserie pe care puţine femei ar fi putut să o facă, în industria electromecanică, Drina Pepene cochetează de câţiva ani cu sculptura şi poezia. A scris zeci de poezii, iar locuinţa îi este decorată cu zeci de sculpturi în care a pus multă pasiune şi care i-au schimbat pentru totdeauna viaţa.
‘Am fost bobinator în industria electromecanică. Poate că e o meserie ciudată pentru o femeie, dar mie mi-a plăcut. Şi cred că, dacă nu aveam această meserie, nu aş fi putut să fac ceea ce fac acum. Îţi trebuie un pic de forţă să lucrezi cu lemnul, să îl pregăteşti, ciopleşti. Acum vrei 13 ani am avut probleme de sănătate şi aşa am început această aventură. Dar încă de copil am avut o imaginaţie bogată. Priveam cerul, îmi imaginam tot felul de forme, tot felul de imagini. Practic reuşeam să îmi construiesc o altă lume, o lume doar a mea. Mai târziu, privind bucăţi de lemn, îmi imaginam ce ar putea să devină. Însă numai după ce m-am îmbolnăvit şi a trebuit să mă las de muncă, am început să sculptez. Şi pentru că noua mea condiţie nu îmi dădea voie să stau foarte mult în picioare. Nu am făcut o şcoală, nu am avut pregătire de specialitate în domeniu. Eu lucrez pur şi simplu ce îmi transmite natura. Într-o bucată de lemn eu văd o mână, o faţă, un piept. Natura îmi este inspiraţie, îmi transmite ce va deveni lemnul. Orice bucată de lemn se poate transforma în ceva frumos. Şi am învăţat singură să fac totul. Poate la unele am lucrat şi nu a ieşit nimic. Dar am învăţat din fiecare experienţă, din fiecare lucrare. Pot spune cu mâna pe inimă că sculptura mi-a dat o nouă viaţă, am renăscut’, povesteşte Drina Pepene.
Lemnul îl procură din pădure, din grădina sau de pe albia Milcovului din împrejurimile Odobeştiului, oraşul în care aceasta locuieşte. Mai apoi, încet, încet, lemnul este dăltuit în funcţie de inspiraţie, şlefuit la mână, cu şmirghel, i se dă o formă şi la final e tratat cu ulei şi miere de albine specială pentru lemn. Drina lucrează orice esenţă de lemn, de la tei, nuc, stejar, frasin, salcâm, oţetar, plop, corcoduş, prun, inclusiv rădăcină de viţă de vie. Uneltele de sculptat le-a primit în urmă cu mulţi ani de la un artist din Focşani şi de atunci a făcut mare uz de ele.
Toate piesele au nume, care mai de care mai poetice, ‘Doar gura ne desparte’, ‘Porumbeii’, ‘Balerina’, ‘Slava însărcinată’, ‘Ştefan cel Mare’ şi fiecare în parte o poveste.
‘Nu pot să spun că îmi place să fac ceva anume. Dar am câteva piese preferate. La una dintre ele, pentru care am o sensibilitate deosebită, am ajuns să lucrez întâmplător. E făcută din două rădăcini. Ne plimbam prin pădure, eu şi soţul, când am văzut această cioată. Am reuşit să o scoatem cu greu, am adus-o acasă şi din partea de sus am făcut capul şi dintr-o altă parte am făcut corpul. Pentru că părea o femeie care doarme, am numit-o ‘Frumoasa din pădurea Şarba’. Am plâns când am terminat-o. Unele bucăţi de lemn m-au chemat chiar ele. Nu am o explicaţie pentru modul în care am găsit aceste bucăţi de lemn, dar ele m-au inspirat. Fiecare lucrare mă ajută să mă încarc. La fel şi speranţa că ziua de mâine va aduce în viaţa mea noi provocări, necunoscute’, ne dezvăluie Drina.
Piesele nu sunt realizate pentru a fi vândute, pentru că, mărturiseşte Drina, a pus în fiecare dintre ele foarte mult suflet. Unele le-a mai dăruit prietenilor, a mai participat la expoziţii la Focşani şi Odobeşti, dar i-ar plăcea ca sculpturile sale să ajungă să încânte şi alte suflete, să împodobească alte case.
Pe lângă faptul că sculptează de peste zece ani, Drina scrie şi poezii. A mai publicat din când în când, dar recunoaşte că şi-ar dori să vadă într-o zi o carte cu numele său.
‘Lucrez mereu, indiferent de dispoziţie. Lucrul mă relaxează, mă transpune într-o altă dimensiune, mă simt liberă. Nu am timp să lucrez cât aş vrea. O piesă poate să dureze de la câteva zile, o săptămână şi până la câteva luni. Lucrez de peste zece ani şi în felul astă am reuşit să îmi creez o altă viaţă. Financiar, nu pot spune că a fost bine, pentru că nu am vândut piesele, dar mental a fost o adevărată împlinire. Cred că aşa mi-a fost firea. Am avut o sensibilitate artistică de mic copil, atât pentru sculptură, dar şi pentru poezie, pentru că eu cochetez cu poezia de peste 20 de ani. Am scris zeci de poezii pe care mi-ar plăcea într-o zi să le strâng într-o carte’, afirmă Drina.
Soţul, dar şi câţiva prieteni foarte apropiaţi, care îi cunosc lucrările, sunt cei care o susţin şi o încurajează să continue. Iar Drina spune că ceea ce face astăzi îi aduce multă bucurie.
‘Consider că orice om vine pe lume cu un scop. Eu simt că mai am de îndeplinit lucruri, aici, pe pământ. Şi asta îmi dă forţa să merg mai departe. Şi mă bucur că fac ceea ce fac, că am parte de atât de multă frumuseţe în viaţa mea. Să modelezi lemnul, să îi dai o altă viaţă, este foarte plăcut. Ne amăgim zilnic, alergăm să strângem, să acumulăm lucruri materiale, fără să ne oprim o clipă să ne dăm seama cât de frumos putem trăi. Eu sunt foarte fericită cu ceea ce fac. Pot spune că am trăit frumos’, mărturiseşte Drina Pepene.
